11.1 C
Timișoara
sâmbătă 2 noiembrie 2024

Guvernul se pregătește pentru școală online din toamnă: „Va trebui să devină o obișnuință”

Vicepremierul Raluca Turcan spune că deși se dorește ca din septembrie școala să înceapă în condiții normale, românii trebuie să fie pregătiți pentru școala online, care va trebui să devină o obișnuință.

Guvernul se pregătește pentru școală online din toamnă
O tânără participă la școala online

Este luată în calcul și varianta cu școală 50% online și 50% în clase
Guvernanții se tem de evoluția epidemiei de coronavirus
Evoluția pandemiei de coronavirus creează perspective sumbre asupra începerii noului an școlar, iar vicepremierul Raluca Turcan spune că trebuie să ne obișnuim cu școala online.

„Noi ne dorim să înceapă şcoala în condiţii absolut normale, adică ne-am dori ca data de 15 septembrie să ne aducă copiii la şcoală faţă în faţă, în preajma profesorilor. Din nefericire, suntem într-o explozie a numărului de infectări şi într-un mediu social în care într-adevăr par să prindă rădăcini acestei teorii negaţioniste. Şi atunci evident că evoluţia acestei pandemii îţi creează perspective sumbre şi asupra începerii anului şcolar.

De aceea la nivel de decizie ne pregătim şi pentru şcoala faţă în faţă, aşa cum ne dorim cu toţii, dar ne pregătim şi pentru măsuri severe de siguranţă sanitară, aşa cum se întâmplă în alte ţări.

Mesajul este unul cât se poate de sincer. Da, ne dorim şcoală faţă în faţă în condiţii normale, însă suntem pregătiţi cu un set de măsuri şi pentru şcoală în condiţii dificile. Cât de dificile urmează să vedem”, a declarat Raluca Turcan, într-un interviu pentru Digi24.

Tablete în mediul rural și profesori mai pregătiți tehnic
Raluca Turcan a menţionat că, dacă învăţământul va fi online, atunci acoperirea acestuia trebuie să fie mai mare.

„Dacă vom ajunge să avem învăţământ online, acoperirea învăţământului online să fie mai mare ceea ce înseamnă acoperire teritorială şi existenţa de tehnologie, adică de tablete, să existe un conţinut online şi o calitate a predării mai bună, ceea ce presupune pregătirea profesorilor pe parcursul verii pentru această predare online, să fie pregătită infrastructura şcolară care să permită reducerea numărului de elevi la clasă”, a precizat vicepremierul.

Școală alternativă: 50% online, 50% cu prezență fizică
Raluca Turcan a menţionat că este posibil şi un sistem hibrid, 50% şcoală fizică şi 50% şcoală online.

„Este posibil şi este un sistem care se aplică şi în alte state sau se pregăteşte mai bine zis în unele state, funcţional în state în care predarea online era oarecum o normalitate. Dar un sistem hibrid presupune ca şi în zonele dezavantajate, extrem de vitregite să fie acoperire cu internet, să existe tehnologie şi profesorii să ştie să predea şi copiii să poată să înveţe inclusiv prin sprijinul părinţilor care şi ei la rândul lor trebuie educaţi”, a declarat Turcan.

Ea a afirmat că, şi dacă şcoala începe faţă în faţă, predarea online trebuie să devină o obişnuinţă.

„Şi dacă şcoala începe faţă în faţă, predarea online va trebui să devină o obişnuinţă pentru sistemul de predare românesc pentru că transformă o abilitate pe care mulţi copii în ziua de astăzi o au, şi anume de a sta pe internet, de a se dedica jocurilor, interacţiunii pe internet, într-o utilitate. Pur şi simplu se schimbă paradigma şi această criză va permite ca în România să se schimbe paradigma, un joc să se transforme într-un act de educaţie”, a mai transmis vicepremierul, conform news.ro.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Asediul otoman care a schimbat soarta Timișoarei

Despre Timișoara, ca majoră cetate de apărare a acestei părți de continent, se știu destul de multe, însă în mai mică măsură este cunoscută...

După reabilitarea termică școala nr. 24 va avea și o sală de sport de 1.300mp

O nouă sală de sport va completa infrastructura sportivă a orașului, construită de Primăria Timișoara pentru a deservi Școala Gimnazială 24 și comunitatea locală. Primăria,...

Citește și :