Guvernul își trimite emisarii în teritoriu pentru discuții despre dezvoltare

106

Pentru a arăta că dezvoltarea la toate nivelurile țării nu este doar o chestiune ce se rezolvă la centru, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului a organizat, marți, Seminarul Regional „Împreună pentru dezvoltarea durabilă”.

Evenimentul a avut loc în Regiunea 5 – Vest, la Timișoara, la Palatul Administrativ, în sala Revoluției, și a făcut parte dintr-o serie de întâlniri regionale pe care departamentul și-a propus să le organizeze în fiecare dintre cele 8 regiuni ale României.

,,Împreună pentru dezvoltarea durabilă” este conceptul gândit de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă într-o ambițioasă încercare de a reuni la masa discuțiilor toți factorii importanți implicați în acest vast domeniu, deoarece, Dezvoltarea Durabilă are, printre multe obiective, reducerea inegalităților dintre regiunile țării, iar acest lucru se poate realiza doar printr-o strânsă colaborare dintre București și regiunile țării.

La eveniment au fost prezenți prefecți, președinți de consilii județene, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate din regiunea Vest, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile care au adus în discuție necesitatea revizuirii Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă și modalitățile de implicare a implementării acesteia. De asemenea, s-au dezbătut subiecte care fac parte din acest domeniu, precum educația pentru agricultură durabilă, rolul autorităților locale în dezvoltare durabilă și conceptul de Smart City, finanțări, actualități, perspective în componenta dezvoltarii durabile, rolul capitalului social în cadrul procesului de dezvoltare durabilă a societăţii, artele vizuale şi dezvoltarea durabilă în societăţile contemporane sau integritatea inter și transdiciplinară accelerată în domeniile ștințifice.

László Borbély, Consilier de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a prezidat sesiunea de dezbateri, iar intervenția lui a fost legată de implementarea Agendei 2030 la nivel global, demersuri UE și naționale până la momentul actual:

,,Fără ajutorul tuturor segmentelor societății, fără o instituționalizare și la nivel local al implementării Agendei 2030, nu vom putea atinge masa critică necesară pentru a face o schimbare durabilă. Revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă este doar primul pas. Implementarea acesteia este partea cea mai importantă care va face diferența. Este o perioadă foarte importantă pentru România, deoarece, privind implementarea Agendei 2030 ne-am angajat să prezentăm Raportul Național Voluntar din iulie 2018. În 2019, România va deține Președenția Uniunii Europene. Va fi un an important la nivel global și la nivelul Uniunii Europene, pentru că atunci se va finaliza un raport și un document de referință privind implementarea Agndei 2030. Prioritatea României va fi legată de dezvoltarea durabilă și implementarea Agendei 2030, acesta este unul dintre motivele pentru care a fost înființat acest departament’’ – a declarat László Borbély.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.