6.1 C
Timișoara
vineri 24 ianuarie 2025

Guvernul a pus ochii pe polițiști. Vezi ce le-a pregătit!…

Guvernul a aprobat proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, prin care sunt introduse noi reglementări referitoare la evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, fiind puse astfel în acord prevederile din Statutul poliţistului cu decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit că evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică și nu printr-o metodologie aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne, așa cum este în prezent.

Prin proiectul de lege aprobat se reglementează printre altele:
•    perioada în care se realizează evaluarea activității și a conduitei polițistului;
•    intervalul de timp în care se realizează evaluarea de serviciu;
•    persoanele care au competența de a realiza, respectiv de a aproba evaluarea de serviciu;
•    criteriile de evaluare a activității profesionale și a conduitei;
•    calificativele care pot fi obținute, respectiv „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „nesatisfăcător”;
•    procedura de comunicare și de contestare a rezultatului evaluării;
•    echivalarea rezultatelor obținute prin alte proceduri de evaluare (în situațiile în care polițistul își desfășoară activitatea fie în cadrul unor organisme interne, fie organisme internaționale);

În prezent, raporturile de serviciu ale poliţiştilor sunt reglementate prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, care delegă ministrului afacerilor interne dreptul de stabilire, prin ordin, a metodologiei privind evaluarea poliţistului.
Prin decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a unor prevederi privind evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului, constatând că  evaluarea activităţii şi a conduitei poliţistului ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată prin lege organică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO – VIDEO | CNAIR a semnat contractul pentru Centura Vest

CNAIR a semnat vineri contractul de proiectare și execuție pentru Centura Ocolitoare Timișoara Vest.  CNAIR semnat alături de firma turcă Nurol Insaat ve Ticaret AS....

Pensii uriașe pentru foștii pădurari! Câți bani poate primi un angajat Romsilva care se pensionează?

Romsilva aduce lumină în subiectul bonusurilor la pensionare acordate foștilor angajați, în contextul știrilor apărute pe tema pensionării fostului director al Romsilva Arad.  În urma...

Citește și :