2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Guvernul a aprobat domeniile și programele de studii universitare de masterat

Guvernul a aprobat domeniile și programele de studii universitare de masterat  organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular acreditate,  locațiile geografice de desfășurare a acestora, forma de învățământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2016-2017.

Aceste reglementări, incluse într-o Hotărâre adoptată de Guvern, au fost stabilite la propunerea Senatelor universităţilor și sunt în concordanță cu angajamentele internaţionale pe care România şi le-a asumat în cadrul Strategiei Europa 2020 și cu recomandările Cadrului strategic de cooperare în domeniul educației și formării profesionale ET 2020.

Cifra de şcolarizare aprobată pentru anul universitar 2016-2017 la învăţământul universitar de master este de 35.600 granturi de studii, care vor fi repartizate instituţiilor de învăţământ superior de stat.
Alocarea acestor cifre respectă prevederile legale potrivit cărora pentru învăţământul universitar de master trebuie asigurate cel puţin jumătate din numărul de granturi de studii alocate învăţământului universitar de licenţă.

Pentru următorul an universitar sunt stabilite 74 domenii de studii universitare de master cu 2657 programe de studii în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și 39 domenii de studii universitare de master cu 335 programe de studii în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate.
Au fost evaluate și acreditate 20 programe de studii de master noi, din care 14 în opt universități de stat şi şase programe în patru universități particulare acreditate.

Domeniile și programele de studii universitare de masterat cuprinse în acest de act normativ au avut la bază:
# crearea premiselor pentru asigurarea unui echilibru corespunzător între studiile universitare de licenţă și studiile universitare de masterat;
# implicarea comunităţii academice în prospectarea cererilor sociale şi economice de calificări universitare, în organizarea fluxurilor studenţeşti şi a programelor de studii în funcţie de aceste cereri, astfel încât să crească contribuţia învăţământului superior la orientarea şi accelerarea schimbărilor din societate.
# dobândirea de competențe necesare pentru ocuparea unui loc de muncă, stimularea creativității și inovării, asigurarea competenței și încurajarea modifității studențești.

În acest sens, senatele universitare elaborează planuri strategice de dezvoltare instituţională, în special centrate pe programe de studii şi de cercetare şi încheie contracte instituţionale cu Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice prin care îşi asumă responsabilitatea publică a cheltuirii eficiente a fondurilor bugetare ce le sunt alocate.

Stabilirea domeniilor, programelor și a numărului maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2016-2017 s-a făcut cu încadrarea în sumele aprobate prin bugetul pentru 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :