13.1 C
Timișoara
miercuri 29 ianuarie 2025

Grupul timișorean de firme BEGA contribuie decisiv la asigurarea siguranței energetice. Foraj Sonde Craiova, o reușită de excepție cu finalizarea sondei 78 Rosetti ST

Foraj Sonde S.A. Craiova, parte a Grupului de firme BEGA, anunță finalizarea lucrărilor de foraj la sonda de explorare 78 Rosetti ST, componentă a Proiectului Caragele, cea mai importantă investiție onshore din portofoliul de explorare al Romgaz. Evenimentul energetic este cu atît mai important în aceasta perioadă de iarnă și de consum mărit de gaze naturale precum și în situația sprijinului acordat Republicii Moldova.

Această realizare consolidează contribuția companiei noastre la dezvoltarea sectorului energetic național, asigurând explorarea și exploatarea resurselor de gaze naturale dintr-un zăcământ de importanță strategică.

Lucrările de foraj au fost realizate în cadrul contractului intitulat „Lucrări pregătitoare provizorii, foraj și probe de producție la sonda 78 Rosetti ST”. Acestea au implicat forarea până la o adâncime de peste 4.000 de metri, folosind o instalație de foraj cu sarcina la cârlig de 320 tf, dotată cu un sistem Top Drive și acționare independentă.

Proiectul a beneficiat de experienta specialiștilor Foraj Sonde Craiova și de parteneriatele companiei cu subcontractanți pentru servicii precum prepararea și întreținerea fluidelor de foraj, servicii de dirijare traiect sonda și furnizori de servicii și echipamente de specialitate.

Zăcământul Caragele, care se întinde pe teritoriul mai multor localități din județele Buzău și Brăila, a devenit productiv încă din 2009. Prima sondă de mare adâncime din acest perimetru a fost pusă în producție în anul 2019, contribuind semnificativ la producția națională de hidrocarburi. Până în prezent, Foraj Sonde Craiova a realizat în cadrul acestui proiect 17 sonde de explorare, care totalizează peste 60.000 de metri forați, la adâncimi cuprinse între 2.500 și 4.790 de metri.

O istorie a excelenței în forajul sondelor de mare adâncime

Foraj Sonde S.A. Craiova, de la înființarea sa în anul 1958 și până în prezent, a săpat numeroase sonde de mare adâncime, cu adancimi de peste de 5.000 de metri, utilizând instalații de foraj F320 și F400 fabricate în România. Este vorba despre:

-Sonda 4595 Capu Dealului care a fost săpată între anii 1972 și 1976, pe structura Ciofrângeni, atingând adâncimea de 5.629 de metri.

-Sonda 5.122 Bibești – exploatare țiței, adâncime 5.001 metri,

-Sonda 5.125 Bibești – exploatare țiței, adâncime 5.040 metri,

-Sonda 5.170 Bibești – exploatare țiței, adâncime 5.110 metri,

-Sonda 5.000 Bibești – exploatare țiței, adâncime 5.002 metri,

-Sonda 5.001 Bibești – exploatare țiței, adâncime 5.005 metri.

Cele cinci sonde au fost sapate pe structura Bibești între anii 1974 și 1976 cu instalații de foraj tip F320-3DH.

-Sonda 5165 Nord Vârteju a fost săpată între anii 1984 și 1986, atingând adâncimea de 5.516 metri, pe structura Vârteju.

– Sonda 6108 Dănciulești, cea mai adâncă sondă din Europa la acel moment, a fost săpată între anii 1989 și 1995, atingând adâncimea record de 6.201 de metri, fiind o sondă de explorare a țițeiului.

-Sonda 6107 Bulbuceni a fost săpată între anii 1986 și 1996, utilizând o instalație de foraj F400 EC, realizând o adâncime de 5.705 metri.

-Sonda 5580 Ghioroiu, o sondă de cercetare, a fost săpată între anii 1990 și 1992, cu o adâncime realizată de 5.136 de metri.

– Sonda 55 Damianca a fost săpată între anii 2015 și 2016, atingând adâncimea de 5.031 de metri.

Contribuția la producția națională de gaze naturale

Sonda 78 Rosetti ST va contribui cu un aport semnificativ la producția totală de gaze naturale a Romgaz, evidențiind rolul important al Foraj Sonde Craiova în asigurarea securității energetice a României. Proiectele de succes ale companiei reflectă angajamentul acesteia pentru inovare și performanță în sectorul energetic.

„Forajul românesc are o istorie prodigioasă, de manual internațional pentru istoria petrolului și a gazului metan; din păcate o activitate de proporții care s-a tot restrâns și s-a tot restrâns, până când numărul sondelor forate și cu rezultate excepționale să nu mai fie atât de mare. Cand am anunțat începerea forajului în perimetrul Caragele, foarte puțini ne dădeau șanse. Au mai încercat și alții dar au renunțat. Ambițiile echipei noastre, alcătuită din oameni cu o excepțională experiență, chiar dacă sunt din generația a treia, a dat roade, astfel încât Foraj Sonde SA a devenit una dintre cele mai performante din Europa. Avem forări de succes, cu productivitate deosebită, la sonde de gaz, cum nu au multe țări. Cu forajlele noastre am contribuit ca România să devină unul dintre cei mai importanți producători de gaz metan de extracție din Europa”, a declarat Marius Cristescu, acționarul principal Foraj Sonde SA Craiova.

În perioada următoare, Foraj Sonde SA va aborda o nouă sondă de mare adâncime în acest perimetru gazifer, atât de eficient pentru nevoile României.

Foraj Sonde Craiova este partea a Grupului de firme BEGA, un holding din România, al cărui acționari sunt Marius și Emil Cristescu. Grupul de firme BEGA desfășoară investiții în domeniile foraj petrolier, construcții de mașini, minerale industriale, imobiliare și în industria hotelieră și de turism.

 

ZdV

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ministrul de Finanțe propune disponibilizări de personal în sistemul public

Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a anunțat marți seară că propune un buget cu tăieri de cheltuieli, printre care o scădere de 10% la Administrația...

Un șofer și-a găsit sfârșitul de un drum din Caraș – Severin

Un șofer cu vârsta de 68 de ani și-a găsit sfârșitul în urma unui accident rutier petrecut marți după amiază, pe un drum din...

Citește și :