Grupul de reformă și acțiune liberală crede că PNL Timiș se îndreaptă spre sinucidere politică

242

Dacă e democrație înseamnă că e libertate de opinie și de cuvânt chiar și în interiorul partidelor.

Liberalii, după cum le spune și numele, sunt oameni ce nu au nimic de ascuns și discută toate problemele politice pentru a ajunge la câte un consens. Nu este nici un secret că sunt voci cam dizidente printre liberali. Este binecunoscută poziția primarului de la Sânnicolau Mare ce nu prea rezonează cu conducerea centrală județeană. Recent a apărut și un grup ce ia partea celor din organizația rebelă.

Iată poziția transantă a grupului:

,,În urma întâlnirii din data de 30 ianuarie 2018 de la Gătaia, Grupul pentru Reformă și Acțiune Liberală (GRAL) format din aleși locali ai Partidului Național Liberal (primari, viceprimari, consilieri județeni și locali), își exprimă revolta față de continuarea acțiunilor sinucigașe din punct de vedere politic ale conducerii PNL Timiș în cadrul organizației PNL Sânnicolau Mare.

Grupul nostru a acționat, acționează și va acționa permanent pentru unitatea și performanța partidului nostru, Partidul Național Liberal. Toate acțiunile noastre s-au desfășurat în acest sens, pentru stabilirea unei comunicari corecte cu conducerea Biroului Politic Județean Timiș al PNL. Întâlnirea cu primarii PNL de la Gottlob organizată de conducerea PNL Timiș la care grupul nostru participat este ultima dovadă în acest sens, iar acest comunicat vine în continuarea acestei atitudini constructive a grupului nostru.

De aceea condamnăm ferm faptul că, în loc să gestioneze organizațiile nefuncționale ale partidului, conducerea vremelnică și contestată continuă să fragmenteze organizația locală a partidului din Sânnicolau Mare unde, dupa ce a înlocuit unul din cei mai performanți presedinți de organizație, primarul Dănuț Groza, încearcă, prin amenințări cu excluderea, să distrugă echipa consilierilor locali PNL.

Toate aceste acțiuni nu sunt benefice partidului, care ar trebui să se concentreze pe constituirea ca alternativă viabilă la guvernarea actuală și nu pe eliminarea puținilor aleși locali care i-au mai rămas în județul Timiș doar pentru că aceștia au o altă viziune asupra viitorului filialei decât conducerea acesteia.

Drept pentru care, până când conducerea PNL Timiș va dovedi că dorește unitatea și performanța partidului, ne vom abține de la a mai participa la solicitările și convocările BPJ, care este nereprezentativ pentru membrii PNL Timiș.”, este mesajul transmis de membrii Grupului pentru Reformă și Acțiune Liberală (GRAL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.