Un nou grup de migranți a fost descoperit la vama Nădlac II. Cele 12 persoane încercau să intre ilegal în Ungaria, ascunse într-un vehicul.
Potrivit polițiștilor de frontieră din Arad și Timișoara, migranții erau transportați de un șofer turc în interiorul remorcii unui automarfar. Acesta ar fi trebuit să transporte piese metalice, cu destinaţia Polonia, dar în compartimentul pentru marfă adăpostea, de fapt, 10 irakieni și 2 turci, toți solicitanți de azil în țara noastră.
Un caz similar s-a înregistrat la începutul săptămânii, tot la vama Nădlac II, unde poliţiştii de frontieră au depistat într-o autoutilitară un alt grup de migranţi, format din 16 cetăţeni din Afganistan, Irak si Siria.