Gropi astupate în plină iarnă pe drumurile naționale din vest. VIDEO

76

Deși este ianuarie și iarna încă persistă în Banat, drumarii au început să astupe gropile. Din cauza temperaturilor scăzute, asfaltul a crăpat pe mai multe șosele naționale, așa că reprezentanții DRDP Timișoara au decis să nu aștepte primăvara și să plombeze gropile.

Drumarii folosesc un amestec care nu are viață lungă. Tocmai pentru că încă este frig, reparațiile au scopul de a asigura o circulație normală până la venirea vremii bune care permite intervenții de durată.

”În urma precipitațiilor din ultima perioadă și din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț, pe rețeaua rutieră administrată de D.R.D.P. Timișoara, au apărut gropi, ceea ce creează disconfort participanților la trafic.

Pentru remedierea problemelor apărute, în ultimele zile, la partea carosabilă, toate echipajele specializate ale D.R.D.P. Timișoara intervin în regim de urgență pentru plombarea gropilor cu mixtură stocabilă, un procedeu provizoriu care are menirea de a reduce temporar disconfortul creat”, anunță DRDP Timișoara.

Atunci când condițiile meteorologice o vor permite, D.R.D.P. Timișoara va începe execuţia lucrărilor cu mixtură caldă în cadrul ”programului de punere în ordine a drumurilor naţionale şi a autostrăzilor la terminarea sezonului rece şi pregătirea lor pentru sezonul estival”.

 

Comunicat de presă – 17.01.2019

În urma precipitațiilor din ultima perioadă și din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț, pe rețeaua rutieră administrată de D.R.D.P. Timișoara, au apărut gropi, ceea ce creează disconfort participanților la trafic.

Pentru remedierea problemelor apărute, în ultimele zile, la partea carosabilă, toate echipajele specializate ale D.R.D.P. Timișoara intervin în regim de urgență pentru plombarea gropilor cu mixtură stocabilă, un procedeu provizoriu care are menirea de a reduce temporar disconfortul creat.

Atunci când condițiile meteorologice o vor permite, D.R.D.P. Timișoara va începe execuţia lucrărilor cu mixtură caldă în cadrul „Programului de punere în ordine a drumurilor naţionale şi a autostrăzilor la terminarea sezonului rece şi pregătirea lor pentru sezonul estival”.

Cu stimă,
Director General Regional
Ing. ISPRAVNIC Cristian Ilie

Publicată de DRDP Timişoara pe Joi, 17 ianuarie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.