2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Grindeanu anunță: drumul care străbate Dumbrăvița, lărgit la 4 benzi

Lărgirea la 4 benzi a drumului judeţean care pleacă de la ieşirea din Timişoara şi merge spre autostrada Timişoara – Arad, traversând comuna Dumbrăvița, a creat multe controverse în ultima vreme printre localnici. Chiar și o dezbatere publică a avut loc pe această temă.

Iată că joi seara, președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că problema a fost tranșată. Consilierii locali din comunele traversate de șosea au aprobat proiectul.

Le mulțumesc tuturor consilierilor din comunele Giarmata și Dumbrăvița, care au înțeles să nu se opună modernizării și dezvoltării, votând proiectele de hotărâre locală a căror finalitate va fi lărgirea la patru benzi a drumului care străbate Dumbrăvița. Totodată, vreau să îi asigur pe locuitorii comunei Dumbrăvița de cele mai bune intenții și de faptul că această lărgire a drumului nu va aduce traficul greu în localitate, că acest drum nu se va transforma într-o descărcare de pe autostradă și că unicul scop este o fluidizare reală a traficului infernal din localitate, a transmis liderul administrației județene, Sorin Grindeanu.

CITIȚI ȘI:

Scandal la Dumbrăviţa, din cauza lărgirii drumului la 4 benzi-VIDEO

Dezvoltarea judeţului, aproape blocată de locuitorii din Dumbrăviţa. Drumul spre autostradă va fi lărgit la 4 benzi

Arad, Caraș-Severin și Hunedoara sunt de acord cu patru benzi la Dumbrăvița…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :