4.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Greva profesorilor – o sinteză despre solidaritatea în educație

A doua săptămână de grevă a profesorilor aduce după sine proteste. Sindicatele din învățământul preuniversitar s-au mobilizat, iar la Guvern au loc negocieri. Am dorit să aflăm care este situația la nivel local și am întrebat atât șefi ale unor sindicate locale, atât din învățământul școlar, cât și din mediul universitar despre perspectiva lor asupra grevei profesorilor.

Virgil Popescu, președintele sindicatului Spiru Haret Timiș.Principala problemă invocată se referă la salarii. Virgil Popescu, președintele Filialei din Timiș a Federației Sindicale „Spiru Haret”, spune că salariile în învățământ sunt mici, și că există discrepanțe în ceea ce privește salariile personalului didactic.

Virgil Popescu spune că salariul profesorilor debutanți sunt mici, față de costurile de trai. „Salariul actual pe care profesorii îl primesc înseamnă teribil de puțin pentru un debutant care, dintr-un salariu de 2400 de lei trebuie să plătească întreținere, chirie, cheltuieli, alimente, haine. Poate unii dintre ei mai au rate și alte fel și fel de probleme”, spune Virgil Popescu.

El amintește și de personalul nedidactic. Femeile de serviciu, administratorii, paznicii sau muncitorii la întreținere au și ei un rol important în menținerea școlilor.

Șeful sindicaliștilor este de părere că în învățământ salariile sunt mici, iar despre voucherele oferite profesorilor, el crede că acestea reprezintă o lipsă de respect la adresa dascălilor. „Ne-au oferit tichete cadou din bani europeni, odată la Ziua Învățătorului și a doua oară la Ziua Educației. Spuneau că putem folosi voucherele pentru procurarea materialului didactic. Deci practic noi primim acele tichete, asta dacă guvernul le va plăti la timp. Noi nu suntem asistați sociali, suntem oameni care muncim la viitorul acestei țări!”, declară președintele de sindicat.

Virgil Popescu consideră că educația este un o ramură fundamentală, pentru că profesorul asumă responsabilitatea de a-i educa atât medici, cât și polițiști, magistrați sau guvernanți.

Profesorii, personal cu studii superioare

Conform legii 153/2017, salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar începe de la un salariu brut de 4098 lei, adică un salariu net de puțin peste 2400 de lei/lunar. Acest salariu se mărește treptat în funcție de experiența și de gradele acumulate.

Diferența dintre profesori și o parte din angajații din sectorul privat este reprezentată de nivelul de studii. De exemplu, o persoană cu studii medii poate câștiga la fel de mult precum un profesor la început de drum. Profesorul la început de drum are studii universitare sau/și postuniversitare, alături de modului psihopedagogic.

Discrepanțe salariale și în învățământul superior

Liana Ștefan, președinta sindicatului "Universitas Timisiensis" UVTProbleme de salarizare există și în învățământul superior, atrage atenția Liana Ștefan, președinta sindicatului „Universitas Timisiensis”, organizația sindicală a personalului didactic al Universității de Vest din Timișoara. Liana Ștefan este și membră a Federației Sindicale Naționale „Alma Mater”.

În cazul învățământului superior, un asistent universitar, trebuie să fie înrolat în cadrul unui program de doctorat pentru a putea începe să predea într-o universitate. La început de drum, el câștigă 4130 lei/brut, această sumă însemnând un salariu net de 2441 de lei.

În învățământul superior, există probleme de salariale din cauza discrepanțelor între gradele personalului universitar. Spre exemplu, un asistent sau un lector câștigă mai puțini bani decât un profesor. Un asistent universitar primește un salariu de bază de 2400 de lei net, în timp ce un lector primește puțin peste 2500.

Președinta sindicatului Universitas Timisiensis declară că personalul didactic de grad inferior vine și pleacă din cauza salariilor mici. „Noi degeaba organizăm concursuri, fiindcă puțini vin. Sunt departmente unde angajații, vin stau o lună două și pleacă altundeva la privat, fiindcă salariile de acolo sunt mai mari”, spune Liana Ștefan.

Rectorul Universității Politehnica din Timișoara, Florin DrăganRectorul Universității Politehnica din Timișoara, Florin Drăgan, spune și el că este dificil să aducă la catedră profesori. În domeniul tehnic, mediul privat este mai ofertant pentru specialiști. Un inginer în domeniul construcțiilor, spre exemplu, ar câștigă mai mult dacă este angajat într-un proiect decât dacă predă la catedră, consideră acesta.

Poziția universităților cu privire la grevă

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din TimișoaraMarilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara este de părere că profesorii din universități sunt solidari față de colegii lor din învățământul preuniversitar. Reamintim, că, profesorii din cadrul sindicatului „Universitas Timisiensis” din Universitatea de Vest din Timișoara, au ținut în 22 Mai, o grevă de avertisment de două ore.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara nu s-a alăturat grevei profesorilor, așadar conducerea nu a dorit să ofere un comentariu.

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica din Timișoara spune că în cadrul UPT nu s-a organizat grevă. Întrebat referitor la situația actuală din învățământ, el consideră că greva profesorilor este justificată, dar și că statul se confruntă cu probleme de finanțare. Principalele probleme sunt în învățământul preuniversitar, dar dificultăți există și în mediul universitar, după cum spune el.

Florin Drăgan atrage atenția că problemele trebuie rezolvate și că ele pot duce la o criză de personal în următorii ani. „Dacă nu vom rezolva aceste probleme, nu vor mai veni oameni în sistem și asta ar putea reprezenta un motiv de îngrijorare în următorii 10 ani”, este de părere Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica din Timișoara.

Învățământul superior, mai flexibil

Marilen Pirtea, consideră că salarizarea este o problemă și în învățământul superior. Din cauza salarizării precare, spune el, învățământul este este un domeniu neatrăgător pentru studenții absolvenți ai modulului pedagogic.

Totuși, rectorul universitar consideră că învățământul superior este mai flexibil din punct de vedere bugetar, fiindcă beneficiază de autonomie financiară. Astfel, în funcție de bugetul propriu, fiecare universitate poate venii cu soluții pentru a oferi ajutor în carieră personalului didactic. De pildă, la UVT, asistenții și lectorii universitari, pot aplica un ajutor în primii ani din cariera lor. Și profesorii din cadrul Universității Politehnica beneficiază de burse pentru activitățile academice.

Sindicaliștii din învățământ își apără drepturile

În stradă, protestele sindicatelor din învățământul preuniversitar continuă. Ne aflăm în a doua săptămână de grevă generală, iar finalul de semestru se apropie cu pași repezi. La fel și Evaluarea Națională, dar și examenul de Bacalaureat.

http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/L153/Lege-cadru_nr153-2017_actualiz_iulie2019.pdf

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte subiecte :

Soborul Maicii Domnului – obiceiuri și tradiții

Pe 26 decembrie, creștinii prăznuiesc Soborul Maicii Domnului, unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc dedicat Fecioarei Maria. Sărbătoarea se referă la...

181 pacienți s-au prezentat în urgență în prima zi de Crăciun la Spitalul Județean Timișoara

În prima zi de Crăciun, Serviciul de Urgență al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă, specifică sărbătorilor...

Citește și :