După înfrângerea cu Pepsi (pardon, Sepsi) de la Ploiești, provocată de eurogolul golgeterului veteran Hadnagy, Ionuț Popa a aruncat prosopul. După doar un meci din sezonul de primăvară, ACS Poli și-a schimbat antrenorul.
Aici nu e vorba de înfrângerea în sine. Cauzele sunt mult mai adânci, dar nimeni nu ni le va spune. Nici Popa, nici conducerea, nici jucătorii.
Este exclus ca, după mai bine de un an și jumătate pe banca alb-violeților ACS-iști, Popa să fi renunțat la nervi, după un meci pierdut la limită, în deplasare. Deși Popa e, de felul lui, un tip coleric.
Probabil că antrenorul s-a simțit singur, tot mai singur. Că nu a (mai) fost pe aceeași linie cu cei din conducere. Poate nici cu primarul Robu, cel care a înființat și conduce, de fapt, această echipă.
Ionuț Popa lasă în urmă un sezon, cel trecut, care a fost cel mai bun pentru fotbalul timișorean al ultimilor șapte ani. Din 2011 încoace, de când FC-ul lui Marian Iancu termina pe 2, în urma Oțelului.
În sezonul trecut, cu Ionuț Popa pe bancă ”da capo al fine”, ACS Poli s-a salvat de la retrogradare, deși pornise cu un handicap imens, de 14 puncte, a ajuns în finala Cupei Ligii și în semifinalele Cupei României.
Un lucru i-am reproșa mustăciosului din Pesac: media de vârstă prea ridicată a lotului, cu mulți jucători trecuți sau în preajma vârstei de 30 de ani. Și promovarea mult prea timidă a propriilor juniori.
Dar asta e, deja, altă discuție.
Greșeala lui Ionuț Popa este că a ales să meargă singur atunci când nu avea de ales.