Până acum drumețul cel avid de a pătrunde toate tainele și locurile frumoase, fie ele mai la „drumu mare” ori în cotloane mai greu de cercetat ale provinciei Banatului în întregul său a făcut câteva popasuri la lăcașele de cult ale românilor din Banatul Central din Voivodina.
Dar nu lipsite de însemnătate sunt și câteva așezări ale românilor din districtul de sud al provinciei.

Grebenaț (în sârbă Grebenac, în maghiară Gerebenc, în germană Grebenatz) este o localitate în Districtul Banatul de Sud. Satul este locuit acum, în majoritate, de etnici români. La recensământul din 2002 au fost înregistrați 1.017 locuitori. Prezența românilor pe aceste meleaguri este atestată de la începutul secolului al X-lea. Există o cruce de piatră la cimitirul din Grebenaț din anul 1297 și există document atestat la Viena din anul 1345 despre un proces la tribunal între familia Luca si o altă familie.
Satul Grebenaț se află în câmpia de la sud de Vârșeț în drumul către Biserica Albă, pe malul dept al râului Caraș.
Numele de Gerebenc a fost menționat pentru prima dată într-un doument în 1341, iar în 1390 a fost menționat și fortăreața din zonă. În Evul Mediu, așezarea aparținea comitatului Caraș.
Probabil că localitatea a fost distrusă în anii 1600, deoarece în anii 1690-1700 nu sunt pomenite nici un fel de activități. După preluarea Banatului de către aministrația habsburgică în acte din 1717, a fost înregistrată ca Krebanak, cu 28 de case. Numele apare și pe harta contelui Mercy ca Grebenitz.
În 1770, localitatea a fost atașată teritoriului regimentului de grăniceri germano-ilirian; după împărțirea regimentului, regimentul de grăniceri german a rămas sub denumirea de Grebenácz, iar mai târziu a aparținut Regiunii de grăniceri Iliric Banat, iar apoi în 1873 a fost anexat județului Timiș.

În această parte de pustă bănățeană se aflau (cel mai probabil) fortificații militare ce ar fi fost ridicate încă in perioada dacilor sau chiar a populațiilor proto-dacice din epoca bronzului. Cetatea Jidova ar fi fost una in cele câteva din șirul de apărare împotriva celor veniți de la sud de dincolo de Dunăre. Ruinele cetăţii dacice se găsesc foarte aproape de sat.
Aici s-ar fi dat primele bătălii de tatonare a puterii dacilor în anul 101 când romanii au avut primele încercări de a pătrunde spre capitala Sarmisegetusa.
După transformarea regatului Dacia în provincie imperială cetățile au continuat să fie folosite de romani ca puncte de apărare.
Dovezi concrete sunt cărămizile cu insemne ale legiunilor romane a IV-a, VII-a şi a XII-a. e asemenea au mai fost descoperite cu diverse ocazii monede și arme romane, podoabe, fragmente de ceramică, amfore, obiecte in bronz atât unelte cât și obiecte ce țin de posibile podoabe.
Chiar și la începutul anilor 1900, una dintre podgorii de la granița Gerebencului se numea Kisvár, cealaltă Nagyvár (Cetatea Mică și Cetatea Mare) după fortăreața menționată în actul din 1390. Este posibil ca aceste întărituri militare să fi fost pe locul acestuia din urmă.
În 1910, din 2.478 de locuitori, 20 de săteni erau maghiari, 33 de persoane erau e origine germană, 2.292 erau români, 68 erau sârbi, 1 persoană era slovacă, iar 29 de persoane vorbeau alte limbi.
Dintre aceștia, 50 sunt romano-catolici, 1 greco-catolic, 1 reformat și 6 de alte religii (evanghelici), 2.336 de persoane erau ortodocși, 2 persoane erau de rit mozaic, 47 persoane erau altele (non-confesionale, nazarineeni). 763 de locuitori știau să scrie și să citească, iar 91 să vorbească maghiară (pe atunci limba de stat). Înainte de Tratatul de pace de la Trianon, satul aparținut districtului Biserica Albă din comitatul Timiș.
DIntre oamenii de vază porniți în lume din aceste locuri trebuie spus că aici s-a născut poetul de origine română Vasko Popa. A studiat la Universitatea din Bucuresti și apoi la Viena. In al II-lea razboi mondial a luptat ca partizan și a fost luat prizonier și ținut în captivitate într-un lagar de concentrare german.

Un alt militar din sat a avut o soartă mai deosebită. Tot aici în localitate s-a născut Petru Lungu, care s-a înrolat în armata română și a luptat în al II-lea război mondial fiind remarcat în bătăliile cu armata roșie. A fost luat prizonier la cotul Donului. A făcut și campania din Vest contra Germaniei. Nu s-a putut reîntoarce acasă unde avea o soție din cauza persecuțiilor de după război. Relațiile intre România și Serbia s-au degradat și soldatul nu era bine văzut fiind considerat spion român. A rămas apoi în Franța de unde s-a înrolat în legiunea străină. A luptat mai apoi în conflictele din Africa și în Vietnam, fiind luat prizonier la Dien Ben Phu, la capitularea francezilor. S-a căsătorit cu o vietnameză și apoi la retragerea trupelor americane după pacea din perioada lui Nixon a revenit în Europa. Prima soție din Grebenaț s-a mutat în Satchinez în Banatul Românesc. Petru a trăit cu amintirile războaielor sale până în anul 1999.

Biserica „Înălțarea Domnului” din Grebenaț (црква Вазнесења Господњег у Гребенцу), este o biserică ortodoxă românească situată în satul Grebenaț din comuna Biserica Albă, în districtul Banatul de Sud din provincia autonomă Voivodina. Ea aparține canonic Episcopiei Daciei Felix a Bisericii Ortodoxe Române și se află pe lista monumentelor culturale de importanță mare ale Republicii Serbia. Este una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe românești de pe teritoriul actual al Serbiei.
Satul Grebenaț din apropiere de Biserica Albă a fost atestat documentar pentru prima dată în secolul al XIV-lea (mai precis în 1341) sub numele de Gerbencz și a fost locuit inițial de sârbi. O populație românească s-a așezat aici în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar satul a devenit în timp o așezare majoritar românească.

Biserica „Înălțarea Domnului” din Grebenaț a fost construită probabil în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, înainte de 1769, când satul încă mai era locuit de sârbi. Unele surse menționează anul 1722 ca an al construcției. În anul 1795 au fost efectuate unele reparații, după care biserica a fost resfințită de episcopul Iosif Ioanovici (Josif Jovanović Šakabenta) al Vârșețului. Resfințirea bisericii este consemnată într-o inscripție în limba română cu caractere chirilice de pe o placă de lemn: „Intru Mărirea celui în trei ipostasuri și de o ființă Dumnezeiască, S-au sfințit biserica și prestolul acesta de a doua oară după răzmerița turcească ce au fost în anul 1788 în cinstea înălțării lui Hristos cu lucrarea de sfințenie a pravoslavnicului Episcop al Caransebeșului, Vârșețului, Lugojului și al Orșovei-Mehadiei Iosif Ioanovici Șacabent. Pe vremea Stăpânirei împăratului Ramului și Craiului celui hunguresc Domnului Francisccu al II în satul Milităresc Grebenaț în luna lui Ianuarie 30 anul 1795.”.

Parohia din satul Grebenaț a fost vizitată la 5 octombrie 1928 de episcopul Iosif Bădescu al Caransebeșului, care a fost întâmpinat, după cum era obiceiul, cu fanfară la intrarea în localitate, a ținut o scurtă slujbă în biserică, alături de preoții Ștefan Balea și Adam Fiștea, și i-a îndemnat pe credincioși să păstreze credința ortodoxă, să iubească neamul românesc din care fac parte și să-și conserve obiceiurile și portul.
În 1946, după instaurarea regimului comunist, autoritățile guvernamentale iugoslave au confiscat și trecut în patrimoniul statului o suprafață de teren de 60 de iugăre de teren arabil care aparțineau bisericii din Grebenaț.
Aspectul bisericii s-a schimbat semnificativ în decursul timpului, dar, cu toate acestea, biserica din Grebenaț continuă să păstreze unele trăsături arhaice (precum bolta din lemn tencuită) caracteristice arhitecturii religioase din Câmpia Voivodinei, care se mai regăsesc astăzi în doar câteva biserici bănățene. În anul 1997 au fost efectuate unele lucrări de renovare, printre care tencuirea și văruirea pereților. Statul român a finanțat până în 1945 atât școala primară românească, cât și biserica românească din Grebenaț, în calitate de obiective culturale ale comunității românești din Serbia.

Biserica românească din Grebenaț a fost considerată monument cultural prin decizia nr. 01-158/6-75 din 9 aprilie 1975 a Institutului Provincial pentru Protecția Monumentelor Culturale din Novi Sad. În baza acestor decizii, a fost inclusă la 30 decembrie 1997 pe lista monumentelor culturale de importanță excepțională ale Republicii Serbia. În apropierea bisericii sau încastrate în zidurile ei se află mai multe pietre de mormânt, care provin dintr-un cimitir mai vechi din apropiere.

Parohia ortodoxă română „Înălțarea Domnului” din Grebenaț a fost decorată de președintele Klaus Iohannis al României în 18 iulie 2022 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria G -„Cultele”, „cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la zidire, pentru contribuția marcantă la păstrarea credinței ortodoxe, a limbii, spiritualității, culturii românești, a identității etnice a românilor din actuala Republică Serbia, precum și pentru merite notabile în aprofundarea legăturilor spiritual-culturale cu România”. Câteva zile mai târziu, în 20 iulie 2022, Biserica română din Grebenaț a fost vizitată de Ieronim Crețu, episcopul nou ales al Episcopiei Daciei Felix. Episcopul Ieronim a slujit acolo Sfânta Liturghie în duminica de 28 octombrie 2023, hirotonindu-l diacon pe teologul Gabriel Simionesei, care urma să fie numit preot al Parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Sărcia, și binecuvântând la final o plachetă aniversară instalată în curtea parohiei, care conține un fragment din decretul prezidențial de acordare a Ordinului „Meritul Cultural”. În cadrul slujbei, Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, a înmânat comunității românilor din Grebenaț Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer acordat de președintele României.

Arhitectură
Edificiul are o navă dreptunghiulară cu un naos nu prea adânc, o boltă din lemn, semiarcuită și tencuită, și un pridvor deschis și puțin adânc pe latura de vest, deasupra căruia se află un fronton în stil baroc și un turn clopotniță.
Pictura bisericii
Iconostasul inițial a ars pe vremea turcilor și a fost refăcut de familia Busuioc din Berliște într-un stil mixt clasicist-baroc. Autorul picturii murale și al icoanelor de pe iconostas a fost considerat necunoscut în literatura de specialitate, dar o inscripție de pe icoana Maicii Domnului, amplasată pe tronul Născătoarei de Dumnezeu, menționează că a fost pictată în anul 1811. Analiza manierei de lucru a icoanei i-a determinat pe unii specialiști să considere că icoana a fost pictată de Simeon Jakšić, unul dintre membrii familiei de pictori Jakšić din Biserica Albă.
Toate icoanele au fost repictate în 1936, potrivit inscripției, inclusiv cele de pe tronul episcopal. Trei icoane mai vechi, care datează din 1764 și încă mai sunt păstrate în biserică: o icoană a Sfintei Treimi (copie a unei icoane de la Mănăstirea Zografu e la muntele Ahos, realizată în ulei pe lemn, cu o inscripție în limba română, cu caractere latine) și două icoane baroce (Maica Domnului și Sf. Arhanghel Gavriil), au fost restaurate în anul 1976. Pe iconostasul vechi al bisericii există o icoană a Bunei Vestiri ce datează din secolul al XVIII-lea.

Grebenaț, ca întreg arealul de câmpie și dealuri molcome din apropierea Dunării, oferă loc de odihnă și de contemplare celor ce caută liniștea și fug de marea vânzoreală a turismului modern. Nu trebuie ocolită „Casa Etno” realizată prin osârdia asociației femeilor „Zestrea grebenceană”. Aici se păstrează obiecte dintre cele mai diverse și mobilier vechi ce amintesc de tradițiile și obiceiurilor din această regiune.