Graniţele cu Ungaria, luate cu asalt de migranţi. Grupuri organizate au fost depistate de polițiști

201

Migranţii care reuşesc să scape de vigilenţa poliţiştilor de frontieră timişeni şi să pătrundă în România nu pierd timpul şi pornesc spre graniţele din vest, cu Ungaria.

La ultima acţiune a poliţiştilor de frontieră din vestul ţării, aceştia au depistat două grupuri de migranţi care încercau să treacă la vecinii unguri.

„Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat două grupuri de persoane, formate din 22 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria, India si Pakistan, care intenţionau să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate, grupul format din 12 bărbaţi, 2 femei şi 4 minori fiind oprit în apropierea graniţei şi condus la sediul sectorului pentru cercetări”, transmit oamenii legii.

În acelaşi timp, un alt echipaj al Poliţiei de Frontieră a oprit pentru un control de rutină un autoturism marca Dacia, înmatriculat în România, condus un cetăţean român, care transporta în regim de taxi patru cetăţeni străini, posesori ai unor documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil. Existând suspiciuni cu privire la scopul prezenţei în zona de frontieră, cei patru bărbaţi au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.

„Din primele verificări efectuate pentru ambele grupuri, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, Iran, Siria, India si Pakistan, 18 adulţi cu vârste cuprinse între 39 şi 43 de ani, respectiv patru minori cu vârste între 3 ani şi 17 de ani. Toţi sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi au declarat ca intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen”, mai spun poliţiştii.

Toţi cei 22 de migranţi sunt acum urmăriţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.