Timișorenii sunt așteptați la concerte la Grădina de Vară a Filarmonicii. Artiștii vor susține concerte, mai mici, pe scena din aer liber, iar spectatorii vor sta pe scaune distanțate. Primul concert va avea loc, vineri, 5 iunie, de la ora 19:00.
”Condițiile nu sunt foarte clare. O să încercăm să facem concerte în Grădina de Vară. Începem concertele în fiecare marți și vineri. Vor fi formații muzicale mai mici, pentru că trebuie să păstrăm o distanță și între muzicieni și în public. Va fi și o formulă camerală din corul Filarmonicii, numai 12 inși”, a spus Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul.
Membrii aceleiași familii care vor să meargă la concert vor putea să stea împreună, iar ceilalți vvor sta la distanță de două scaune. De asemenea, spațiile vor fi separate prin benzi.
După 15 iunie, reprezentanții Filarmonicii Banatul speră să poată susține concerte de anvergură cu orchestra. Filarmonica Banatul își încheie stagiunea în 30 iunie.