Gospodinele din Dumbrăvița vor pregăti 1500 de gogoși pentru Spectacolul de Fărșang

245

Organizarea unui spectacol de cabaret în perioada fărșangului are deja o tradiție de 16 ani în comuna Dumbrăvița. Totul a început cu spectacole mai mici într-o sala din cadrul Parohiei Romano-Catolice de pe strada Károly Kós, unde s-au adunat la zeci de persoane, apoi – datorită succesului – distracția s-a mutat în Căminul Cultural, clădire demolată între timp. Anul trecut fărșangul dumbrăvițean s-a mutat iar, de data asta în Sala Polivalentă, unde vineri, pe 22 februarie, de la ora 19 sunt așteptați toți dumbrăvițenii la spectacolul oferit de actorii amatori din localitate.

Conform referentului cultural Iosif Balint, la show-ul va fi asigurat de Grupul “Gospodinele din Dumbrăvița”Trupa de dans modern “Spark”, Ansamblul de Dansuri Populare Maghiare “Butykoș”, Ansamblul Coral al Vârstnicilor, precum și de invitații speciali din localitățile înfrățite din Serbia (Torda, Hetin) și Ungaria(Szentes, Sándorfalva). Revine pe scenă pastorul reformat András Ottó Szűcs, dar nu vor lipsi nici scenetele cu Andreas Kuglis și Ákos Máthe, cântecele lui Péter Pál Piroska și Carol Turbucz sau duetul Ildikó Dénes & Gizi Meda. Evenimentul va fi prezentat și în acest an de Mónika-Ilona Lukács-Káfony.

De regulă, fărșangul dumbrăvițean ține aproximativ 3-4 ore, iar în pauză spectatorii au ocazia de a gusta celebrele gogoși de Dumbrăvița, pregătite chiar de gospodinele din comună.

Fărșangul face parte din Calendarul Evenimentelor Culturale din 2019 și este susținut de Consiliul Local Dumbrăvița și de Primăria Dumbrăvița. Cea mai mare parte a spectacolului se desfășoară în limba maghiară, dar organizatorii împreună cu Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara oferă traducere simultană prin cască.

Sursa: dumbravitatv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.