Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, susţine că elevul nu este obligat să vină cu manualul la şcoală, dar ministerul trebuie să îi asigure accesul gratuit la manual pentru fiecare disciplină. Acesta a mai precizat că vor fi eliminate din şcoli auxiliarele neaprobate.
„Nu scrie în lege că elevul este obligat să vină cu manualul la şcoală. În Legea educaţiei naţionale, sunt reglementate drepturile elevilor, printre care acela de a avea acces în mod gratuit la manuale şi este datoria noastră, a ministerului, să se întâmple acest lucru. Şi eu am predat matematică şi nu întotdeauna le ceream elevilor să vină cu manualul. Fiecare profesor ştie când are sau nu nevoie de manual la oră”, a declarat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
În acest context, Pop a precizat că greutatea ghiozdanului nu este dată de manuale, ci de auxiliarele şi caietele pe care elevii sunt nevoiţi să le care. În acest sens, Liviu Pop a stabilit, împreună cu Federaţia Părinţilor, ca manualele auxiliare folosite într-o unitate şcolară să primească avizul reprezentanţilor părinţilor.
„Greutatea ghiozdanului nu este dată de către manualul şcolar, care are, în medie, 200 de grame. Un copil, care are cinci ore pe zi, are maximum un kg în ghiozdan, iar greutatea este dată de auxiliarele şi caietele, care nu sunt aprobate de minister. În ianuarie, am făcut public, pentru prima dată, toate manualele auxiliare aprobate de ministerul Educaţiei, ca să ştie fiecare elev, părinte şi profesor care sunt auxiliarele acreditate şi care pot fi folosite legal”, a explicat ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi a precizat că „90% dintre manualele auxiliare folosite în şcoli sunt neacreditate de către ministerul Educaţiei, motiv pentru care, avizul părinţilor ar putea fi cea mai bună soluţie pentru această problemă„.
Pe site-ul edu.ro sunt publicate sute de auxiliare didactice aprobate de către ministerul Educaţiei, începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a XII-a.
sursă: mediafax.ro
Cel mai ,,GREU ESTE MANUALUL DE FIZICA SI SPORT NASCOCIT DE DOMNUL MINISTRU POP”
Este necesar sa fie date public,,studiile expertilor sportivi”! (Ce face un copil cand uita sa mai mearga la scoala? Deschude gheozdanul, cauta manualul de educatie fizica si sport, suna mama sa – i spuna unde a ascuns manualul (confundat cu tableta), dupa care fuge acasa!).