Gheorghe Falcă confirmă că Aradul a fost locația din România analizată de Volkswagen pentru o nouă uzină

145

Fostul primar al orașului Arad, în prezent europarlamentar PNL, a declarat pentru G4Media.ro că a participat la începutul anului la negocierile oficiale cu compania de consultanță a Volkswagen care a evaluat ofertele din mai multe țări din Europa de Est pentru construirea unei fabrici multi-brand.

Falcă spune pentru G4Media.ro că reprezentanții Volkswagen au ales Arad ca posibilă destinație pentru fabrică, terenul pus la dispoziție de primărie fiind de 1.100 de hectare.

”Am condus negocierile de etapa nivelului meu, am avut asistență guvernamentală, iar locația Arad după a fost acceptată după aceasta negociere. Apoi, guvernul României a înaintat oferta integrală care conține răspunsuri la patru probleme importante ridicate de companie. Primăria a pus la dispoziție o suprafață de 1.100 de hectare, din care 400 de hectare pentru uzina Volkswagen, iar restul – pentru companiile de componente”, a declarat Falcă pentru G4Media.ro.

Pentru noua fabrică multi-brand Volkswagen au concurat România, Bulgaria, Serbia și Turcia. Investiția Volkswagen se ridica la 1,4 miliarde de euro, iar capacitatea de producție a noii unități – unde s-ar fi construit modele Seat și Skoda – era de 300.000 de mașini pe an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.