3.1 C
Timișoara
miercuri 25 decembrie 2024

FOTO | Gestul de recunoștință al unui elev timișorean față de profesoara sa de istorie, care a emoționat un liceu întreg

O profesoară de istorie de la Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara a rămas profund impresionată de o scrisoare apreciere pe care a primit-o de la un elev al său. 

Profesoara a mărturisit că a trăit cel mai emoționant moment din viața sa. „Astăzi am primit această scrisoare… și am trăit cel mai emoționant moment din cariera mea de 26 de ani de când lucrez cu elevii.. citind-o in cancelarie… într-o pauză”, mărturisește Angela Dumitrescu, profesoară de istorie la Colegiul „Carmen Silva”.

Aceasta a postat pe Facebook scriosarea primită de la elevul său, în care acesta îi mărturisea cât de mult îi admiră pasiunea perntru predat.


„Dragă doamnă Dumitrescu, 

Sau stimată? Nu… Această scrisoare este pentru cineva drag. Rândurile următoare sunt scrise cu sinceritate de către un elev ce nu iubește istoria, ci matematica, numerele și punctele ce trebuie marcate la coș. Cu toate acestea, orele dumneavoastră mă fascinează. În «vasta» mea experiență de elev am mai întâlnit un singur profesor atât de pasionat de predare și de materia lui. Mă tem că dacă îi voi dezvălui numele, acesta vă va conduce la mine și aș vrea să fiu anonim. Însă, vreau să știți că acesta mi-a deschis ochii spre o latură a lumii și, mai ales, a sistemului de învățământ pe care nu mi-aș fi imaginat-o niciodată. El este modelul meu și cel care m-a făcut să realizez că eu sunt o persoană cu ambiție, cu  capacități rafinate și idealuri în viață. 

Orele dumneavoastră de istorie mă teleportează înapoi în fața dragului meu profesor și vă mulțumesc pentru asta. Totuși, nu acesta este motivul pentru care vă admir. Vă admir trăirea cu care susțineți fiecare oră. Adesea am fiori pe șira spinării când vă văd atât de prinsă în subiect. Vă admir ritmul accelerat și clar al discursului, care este amețitor în cel mai bun sens. Vă admir stitlul de îmbrăcăminte elegant și subtilele accesorii tradiționale. Sunteți o profesoară de-a dreptul fascinantă și sper că nu vă veți pierde flacăra din privire, răbdarea pentru noi sau pofta de viață. Dacă vă simțiți sleită de puteri, amintiți-vă de această persoană ce a scris aceste rânduri. Mă rog ca toate eforturile dumneavoastră să fie răsplătite și vă mulțumesc încă odată că faceți școala o sursă de inspirație pentru noi, omuleții în formare. 

Sper ca în această zi să vă simțiți mai iubită ca întotdeanua”, se arată în scrisoarea primită de la tânărul său elev, care a dorit să rămână anonim.


Declarația de apreciere a fost scrisă cu ocazia Sântului Valentin, prilej cu care elevii școlii și-au scris scrisori, pe care le-au pus în cutiuțe pentru a ajunge la persoanele dragi.

Profesoara a preciat scrisoarea primită și, deși nu cunoștea identitatea expeditorului, a decis să-i mulțumescă public celui care a scris-o.

„Sunt, de obicei, cerebrală și autocritică și nu mi-am imaginat ca un elev/elevă ar considera că orele mele de istorie sunt «fascinante». Recunosc doar că atmosfera de la orele mele, acolo, în clasă, mă face să rămân într-un sistem care nu recompensează prea mult munca și valoarea… Și este o profesie de vocație, care te consumă, dar concomitent «te încarcă». E un paradox, dar a;a simt eu. Și mai recunosc că subestimez des… puterea cuvintelor. Scrisoarea este anonimă și a fost pusă în cutia cu mesaje de Valentine’s Day a Consiliului Elevilor, o inițiativă care a creeat o mare efervescență în școală…. A fost o surpriză uriașă să văd că… am și eu una… Mulțumesc, dragă elevule / dragă elevă pentru că am șansa să lucrez cu tine și pentru că mă lași să te inspir, căci, în fiecare zi, inspirația mea sunteți voi, elevii mei!”, este mesajul postat de profesoară pe contul său de Facebook. 

Aceasta s-a lăsat profund impresionată de scrisoarea tânărului timișorean și a menționat că deși sistemul de învățământ nu răsplătește îndeajuns munca profesorilor, iată că în cariera lor au parte de bucurii și de oameni deosebiți care ajung să-i inspire.

 

Sursă foto: Heritage of Tmișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Noul ministru al Educației anunță primele ,,mici reforme” în zona universitară

Universitățile din România și sistemul național de cercetare vor trece printr-un proces de „mică reformă”, anunță noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David,...

Un francez a fost găsit la vamă cu un bolid căutat de fiscul Italian

Un francez a fost prins la Timișoara cu o mașină căutată de fiscul Italian. Bolidul, în valoare de 200.000 de euro urma să fie...

Citește și :