Un polițist bucureștean, care timp de aproape 30 de ani a lucrat la Brigada Rutieră, a făcut un gest care i-a mișcat pe toți colegii care organizaseră pentru el, în sala de instructaj, o mică ceremonie de retragere. Îi pregătiseră o diplomă pentru cei aproape 30 de ani de carieră, de-a lungul cărora, trebuie spus că polițistul nu a avut nicio abatere disciplinară și au stâns pentru el 1.000 de lei, pentru a-și cumpăra cu ei un cadou, care să-i rămână ca amintire din partea colegilor.
În momentul în care a primit, însă, plicul cu bani, Florin Zavera a făcut un gest care, după o clipă de liniște, i-a făcut pe toți să aplaude . Polițistul a anunțat că întreaga sumă va fi donată, în mod egal, pentru doi colegi polițiști care suferă de cancer! Este vorba despre Alexandra Iordache și agentul șef Costin Ungureanu, care, la numai 38 de ani, a fost diagnosticat cu cancer la pancreas.
La rândul ei, Alexandra este polițistă tot în cadrul Brigăzii Rutiere. Pentru a-și salva viața, aceasta are nevoie de tratament oncologic la o clinică din Turcia, însă costurile depășesc suma de 23.000 de euro pe lună. Ca urmare, luni, de Mărțișor, Corpul Național al Polițiștilor (n.r. o asociație profesională), a organizat, pentru Alexandra, un maraton umanitar în parcul Herăstrău.
sursa – gandul.info