28 iunie 1940: România cedează URSS-ului Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța.
Așa a început o pagină neagră a istoriei României, care a lăsat în urmă milioane de crime și victime, de destine distruse și dezrădăcinate, de efecte care se manifestă până și în prezent în societatea românească.
La 26 iunie 1940, la ora 22, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.
Al doilea ultimatum sovietic din 27 iunie a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile.
A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice.
Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940.
După cum este consemnat în jurnalul regelui Carol al II-lea, rezultatul votului a fost următorul:
# 6 voturi pentru respingerea ultimatumului: Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu
# 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului: Petre Andrei, Constantin Anghelescu, Constantin Argetoianu, Ernest Ballif, Aurelian Bentoiu, Mircea Cancicov, Ioan Christu, Mitiță Constantinescu, Mihail Ghelmegeanu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu, Nicolae Hortolomei, Ioan Ilcuș (Ministru de război), Ion Macovei, Gheorghe Mironescu, Radu Portocală, Mihai Ralea, Victor Slăvescu, Gheorghe Tătărescu (prim ministru), Florea Țenescu (șeful marelui Stat Major al Armatei).
# o abținere: Victor Antonescu.
Nu este clar dacă regele a participat sau nu la discuții, sau dacă a votat sau nu.
Dintr-o populație de 3.776.000 de locuitori, în conformitate cu rezultatele recensământul din 1930, în teritoriile ocupate de URSS, 2.078.000 (55%) erau etnici români.
Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie.
Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar temporar, un război cu Uniunea Sovietică.
Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări.
În 28 iunie, la ora 9, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către București și despre intenția guvernului de evacuare a armatei și a administrației pe malul drept al Prutului.
În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14.
Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.
Cam 200 000 de cetățeni au decis să se refugieze în grabă în România.
În zilele următoare, în localitățile mai importante și în unele din gările unde se adunau refugiații pentru evacuare au avut loc incidente antiromânești și prosovietice, în care grupuri de tineri fanatizați au atacat, despuiat, bătut sau omorât preoți, intelectuali, soldați români separați de unitate, persoane civile în curs de evacuare.
Pe 3 iulie, la ora 12, „autoritățile sovietice” de ocupație au închis punctele de trecere la frontieră, astfel în România au reușit să treacă doar o parte din cei care au dorit să se refugieze.
În aceeași zi, la ora 13, toată populația României a păstrat un minut de reculegere.
Circulația a fost complet suspendată în întreaga țară la aceeași oră pentru un minut.
Din totalul comuniștilor basarabeni de 285 persoane, în august 1940, 186 erau evrei, 28 ucraineni, 21 ruși și 21 români.
Criza de cadre locale loiale partidului comunist se observă și în primăvara anului 1941.
Din circa 9 000 de comuniști din RSS Moldovenească, aproape jumătate erau veniți din alte republici sovietice.
Primii care au căzut victime ale regimului comunist au fost 1 122 de persoane, arestate în perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, constituind foști funcționari ai statului român sau suspecți de colaborare cu administrația română.
În următoarele luni au fost arestate alte circa 2000 persoane, majoritatea fiind lucrători ai căilor ferate în care regimul sovietic nu avea încredere.
În lunile iulie-noiembrie 1940 au fost repatriați în Germania cca. 124 000 de germani basarabeni, conform unor acorduri bilaterale sovieto-germane.
În perioada 1940-1941, s-a declanșat o campanie de persecuții împotriva localnicilor – arestări arbitrare, torturi, execuții și deportări în gulagurile Siberiei.
Au rezultat, conform unor estimări, aproximativ 57.000 de morți și peste 100.000 de deportați.
Teritoriul ocupat a fost organizat de sovietici pe 2 august 1940 după cum urmează: cea mai mare parte a Basarabiei și o mică parte din RSSA Moldovenească (care a fost desființată cu această ocazie) au fost proclamate ca o nouă republică sovietică – RSS Moldovenească.
Bucovina de nord și jumătatea nordică a județului Hotin (Ținutul Herța), ca și partea de sud a Basarabiei (cea mai mare parte a județelor Ismail și Cetatea Albă, așa numitul „Bugeac”) au fost date Ucrainei sovietice.
Această împărțire a fost hotărâtă de o comisie condusă de Nikita Sergheevici Hrușciov.(sursa: Wikipedia)
