Generatoare de curent, instalate în mai multe zone din vest. 45.000 de oameni încă nu au energie electrică

318

Alimentarea cu energie electrică este o mare problemă în perioadele de vreme rea. Angajații Enel nu fac față numarului mare de intervenții, iar infrastructura precară face ca zeci de mii de oameni să stea în frig și fără curent zile în șir.

Luni, în Banat mai erau zeci de localități nealimentate cu energie.

„Legat de situația alimentării cu energie electrică, la ora 06:00 erau 57 de localități total/parțial nealimentate, peste 45.000 de clienți”, a transmis ISU Timiș.

In judetul Caraș-Severin, în momentul de față, sunt în continuare nealimentate cu energie electrică, total sau parțial, un număr de 49 de localități.

”Un număr de 24 de echipe ale E-Distribuție Banat și contractori au continuat și pe parcursul nopții lucrările pentru alimentarea cu energie electrică a clienților din zonele în care rețelele electrice au fost afectate de depunerile masive de zăpadă. De asemenea, au fost instalate mai multe generatoare de mare putere, atât din dotarea E-Distribuție Banat, cât și puse la dispoziție de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Astfel, în cursul nopții s-a reușit alimentarea cu energie electrică a peste 20 de mii de consumatori din județele afectate”, a transmis Enel.

Au fost instalate generatoare în județul Timiș (Spitalul din Făget, Pompa de carburant, Uzina de apă 2, clienți casnici), județul Arad (clienți casnici) și județul Caraș Severin (clienți casnici din localitatea Fârliug și din localitatea Marga).

Astăzi, se va interveni prioritar pe linia de înaltă tensiune ce deservește orașul Lugoj și pe instalarea de generatoare pentru alimentarea consumatorilor, acolo unde este posibil și rețeaua permite din punct de vedere al siguranței. De asemenea, se continuă intervențiile pentru toate zonele afectate, fiind aduse suplimentar echipe din zona Muntenia și Dobrogea.

În data de 17 decembrie, la ora 8.00, situația era următoarea: 

În regiunea Banat sunt nefuncționale 7 linii electrice de înaltă tensiune: L110 kV Lugoj-Făget, L110 kV Iaz-Nădrag, L110 kV Bocșa-Câlnic, L110 kV Reșița-ICMR (circuit 2), L110 kV Timișoara-Buziaș, L110Kv Iaz-Oțelu Roșu, L110 Lipova-CFR Vărădia. Totodată sunt nefuncționale stațiile de transformare 110kV/MT Lugoj, Buziaș (preluată parțial pe alte linii de medie tensiune) Făget, Nădrag, IURT Lugoj, CFR Lugoj (preluat consumul pe alte linii de medie tensiune).

În judeţul Timiș erau nealimentate 50 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 57 de localităţi.

În județul Caraș Severin erau nealimentate 32 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 49 de localităţi.

În judeţul Arad erau nealimentate 20 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 32 de localităţi.

În județul Hunedoara erau nealimentate 26 de linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 34 de localităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.