E ultimul sezon estival în care turiștii se pot trezi cu ochii în soare în cazul falimentului agențiilor de turism. Până la sfârșitul acestei luni, va fi adoptată ordonanța care le garantează turiștilor că vor primi banii înapoi, dacă firmele de turism dau faliment. Agențiile sunt asigurate și în prezent, dar sumele sunt atât de mici, încât pot fi despăgubiți doar cei norocoși.
Două agenții de turism intrau anul trecut în insolvență. Așa că sute de oameni au rămas cu bagajele-n drum, deși achitaseră vacanțele cu mult timp înainte.
În fața acestor probleme, turiștii sunt „protejați” de o lege veche de 15 ani, mult depășită de realitățile din domeniu.
Ar trebui modificată, recunosc autoritățile de la noi, chiar în regim de urgență pentru că Bruxelles-ul este cu ochii pe noi la acest capitol.
Ministerul Turismul a pus în dezbatere un proiect de ordonanță care ar urma să permită despăgubirea integrală a turiștilor în cazul falimentului sau insolvenței tour operatorilor.
Actuala lege obligă marile agenții de turism să aibă asigurări în caz de insolvență care ajung la maximum 50 de mii de dolari.
La un calcul simplu, o mare agenție cu mii de clienți ar putea să își despăgubească cu acești bani doar 100 de clienți.
Cele patru forme de garantare vor fi stabilite până la sfârșitul acestui an prin normele de aplicare care vor fi adoptate de ministrul Turismului.