Aud de câțiva ani că vine peste noi… inteligența artificială. Dascălii, avocații, magistrații, medicii, casierii, funcționarii publici, arhitecții și o serie întreagă de alte categorii profesionale vor fi înlocuite de roboți și roboței, care vor procura societății o nemaiîntâlnită bunăstare și, implicit, o nemaivăzută fericire. Mesajul acesta — oarecum imbecil — vine mai ales din partea unora cu care viața a fost excesiv de generoasă, făcându-i cârmuitorii noștri. Cum mama naibii să-mi vorbească de inteligența artificială unul care — prim-ministru fiind — vorbește de parcă l-ar chinui o mare suferință fizică, are un doctorat luat în condiții suspecte și nu e în stare să rostească trei fraze coerente, prin care să și transmită ceva celor pe care pretinde că îi guvernează? Dată fiind calitatea politrucului român (că de politicieni autentici România nu mai are parte de ani buni), eu propun ca inteligența artificială să fie implementată (scuzată-mi fie stângăcia în exprimare!) mai întâi în mediile guvernamentale. Concret, în locul celor 20–25 de membri ai Guvernului, vin cu ideea să fie numiți în câte o funcție ministerială niște roboței. Bine lustruiți, cu baterii puternice (să muncească mult și bine), fără salarii nemeritate (că doar nu mănâncă și nu trebuie să întrețină câte o amantă), mereu gata să gândească (ceea ce e un lucru rar în actualul Guvern al României), tot timpul în acțiune și ghidați în exclusivitate de infailibile propoziții logico-matematice. Unui astfel de guvern nici nu prea ai avea ce să-i reproșezi. Fără emoții, fără empatie, nepăsător, rece și distant, un astfel de robo-guvern ar semăna foarte mult cu guvernele care s-au succedat de ani buni la Palatul Victoria. Că, sincer, nici umano-guvernelor nu le-a prea păsat de gloată. Nici când au cheltuit banii publici fără discernământ, nici când au tăiat pensii și/sau salarii, nici când ne-au îngrădit drepturi sau libertăți și nici când ne-au spus că trebuie să înțelegem că sacrificiile celor mulți sunt necesare, chiar dacă ei — acești ticăloși care ne-au tot guvernat — nu pot avea grija zilei de mâine, fie și numai pentru că o astfel de grijă i-ar împiedica să se aplece cu profesionalism și detașare constructivă asupra marilor probleme ale nației.

În România, ridicolul promovării obsesive a inteligenței artificiale stă în faptul că de un astfel de subiect se ocupă unul care abia vorbește. Ori de câte ori spune câte ceva domnul Ciucă, îmi vin în minte două idei: (i) că, prin comparație cu onomatopeele cu care își împodobește scremutele sale discursuri, tăcerile dlui Iohannis sunt balsam pe rană; (ii) că, totuși, liberalii au avut vorbitori de calibru, precum dl Crin Antonescu (dispărut din spațiul public precum popândăul la vederea vulturului). Celor două idei le-aș adăuga o întrebare: Cum ar vorbi un robo-prim-ministru dacă ar lua locul dlui Ciucă? Cel mai probabil, mult mai bine. Măcar ne-ar servi în mod coerent, detașat și liniar — deci, plictisitor! — un discurs plat despre cât de rău stau finanțele României, câtă reformă ar mai trebui făcută în această țară (care, de la înfrângerea lui Decebal de către Traian, se tot reformează), cât de incapabile au fost anterioarele guverne umane și cât mai trebuie să răbdăm noi, românii, pentru că — nu-i așa? — nu ne poate fi bine decât numai după ce, mai întâi, ne este suficient de rău. Măcar nu am avea parte de un discurs împănat de „ă-urile” cu care dl Ciucă reușește să ne scoată din minți. Și ar mai fi ceva: nimeni nu și-ar pune problema unde și în ce condiții și-a făcut doctoratul acest robo-prim-ministru, pentru că este de la sine înțeles că unui premier digital nu îi este de nicio trebuință un doctorat. Și nimeni nu l-ar întreba pe un astfel de robo-politician ce trecut are, ce anume îl îndreptățește să ocupe o astfel de funcție, ce experiență politică a acumulat până să ajungă în postura de a conduce Guvernul României și cu cine o fi învățat limba română?

Imaginați-vă că — în forme adaptate, dar comparabile — scenariul mai sus descris ajunge să devină realitate în fiecare stat membru al Uniunii Europene, ba chiar la nivelul Comisiei acestei uniuni. Am avea de-a face cu un robo-guvernământ trans-european, care ne-ar dispensa de figurile sinistre, batjocoritoare, plictisitoare sau pur și simplu enervante de prin cancelariile de la Paris, Roma, Berlin, Viena sau București (să mă ierte pe cei care, din lipsă de spațiu, i-am omis). Decizia intrării României în spațiul Schengen ar depinde doar de relaționarea sistemică a unor enunțuri logico-matematice, și nu de „fițele” unui oarecare cancelar lipsit de decență și cu aere de mare șef, pe care același guvern condus de dl Ciucă nu ar fi trebuit să-l invite la București și nici să-l trateze cu deferența cu care a făcut-o. Credeți oare că un robo-ministru român al afacerilor interne ar fi putut debita inepția rostită de dl Bode, potrivit căreia vizita de acum câteva zile a cancelarului austriac la București a avut rolul de a dezgheța relațiile bilaterale româno-austriece? Dl Bode ar fi trebuit să-și amintească (măcar din documentarea pe care a făcut-o pentru scrierea tezei sale de doctorat, dacă nu din altă parte) că ultimele confruntări militare româno-austriece s-au încheiat cândva pe parcursul anului 1918, deci cu mai mult de 100 de ani în urmă, și că Austria deține o ambasadă la București, așa cum, de altfel, România are una în Viena. Vedeți, astfel de amănunte nu ar fi scăpat unui robo-ministru al afacerilor interne!