0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Galeria „Re-Nașterea Pruncilor”, inaugurată la maternitatea Spitalului Județean / FOTO-VIDEO

La noua maternitate a Spitalului Județean se întâmplă zi de zi minuni.Tot timpul vine pe lume câte un prunc ce vede aici prima dată lumina. Dar printr-o inițiativă la fel de minunată la plecarea către casă pruncul ar putea să vadă tot pentru prima dată (atât cât poate distinge la frageda vârstă de câteva zile) și o operă de artă încărcat de har și lumină.

Spitalul Județean Clinic de Urgență Timișoara a inaugurat la maternitate galeria permanentă de artă „Re-Nașterea Pruncilor”. Evenimentul a adus în prim-plan o colecție de tablouri semnate de artistul Mihai Teodor Olteanu. Darul său dezinteresat constă în lucrări menite să simbolizeze speranța și începuturile de viață. Manifestarea a fost onorată de cadre medicale, artiști, preoți și numeroși participanți, marcând și aniversarea de 50 de ani a instituției medicale. Trebuie menționată și prezența oaspeților veniți de peste hotare: părintele Christopher C. Knight de la Cambridge și Philippe Gagnon profesor de teologie la Lille.

Artistul plastic Mihai Teodor Olteanu a gândit dar și pus în practică ceva deosebit pentru orașul nostru, dar poate nici la nivelul țării să nu mai fie ceva asemănător, o adevărată galerie de artă ce ar face cinstea oricărui muzeu serios se află pe pereții, deveniți simeze, ale spitalului.

Ideea este una mai veche. Întâietatea ideii a fost a profesorului dr. Florin Bârsășteanu, pe când conducea spitalul județean și a organizat o expoziție de artă în rotonda ce duce spre sălile de operație.
La o nouă și modernă clădire așa cum este maternitatea de lângă corpul principal spitalicesc era de așteptat să fie și câte ceva legat de domeniul frumosului. Primul gest la făcut sculptorul și scriitorul Bata Marianov ce a dotat edificiul  o impresionantă lucrare ce străjuiește intrarea.

Acum a venit rândul pictorului Mihai Olteanu împreună cu actualul manager, profesorul Dorel Săndesc, să pună în practică o adevărată galerie de artă cu numeroase tablouri ce atrag toate privirile celor ce străbat holurile și scările clădirii. Galeria de artă nu este înghesuită într-o sală ce ar puta fi uneori închisă. Se întinde pe două scări de acces și cinci nivele și chiar pe holul de intrare încât oricine să poată admira tablourile. Sunt zeci de lucrări, care de care mai interesantă de dimensiuni deosebite.

„Aceasta este o expoziție specială, un dar oferit de un mare artist al vremii noastre, Mihai Teodor Olteanu, pentru maternitatea noastră. Lucrările celebrează esența nașterii și credinței,”
a explicat. dr. Dorel Săndesc, managerul spitalului.
Pereții albi și reci devin imediat mult mai primitori emanând căldura solară din tablouri. Sunt foarte multe flori, câteva peisaje dar din fiecare emană și un har divin ce poate fi simțit de privitor. Și într-adevăr, artistul a insistat în cuvântul său pe latura de dincolo de înțelesurile simple. Totul este străbătut de o lumină de dincolo de simțurile noastre simple. Lucrarea plastică se împletește cu lucrarea divină.

Transcendentul răzbate din toate lucrările. Chiar dacă nu cunoști artistul din pânzele sale răzbate fără tăgadă faptul că este un om profund credincios ce își ia cu el la munca de „zugrav” și ajutorul divin. Cu modestie artistul se prezintă precum înaintașii din veacurile mai vechi ca simplu „zugrav”.
„O maternitate înseamnă continuitatea existenței. Vreau să transform acest loc într-un simbol al renașterii și eternității prin artă,” a spus Mihai Olteanu. Dânsul vrea să ofere un tribut continuității umane și frumuseții vieții, considerând nașterea un act deosebit, susținut de spiritualitate și artă.

Doctorul Săndesc a prezentat noua galerie de artă ca fiind una dinamică. Multe lucrări se vor schimba în timp. Cei ce doresc pot să rezerve câte una din lucrări ce va fi înlocuită cu multe alte ce încă sunt în lucru. Din aceste sume și donații astfel strânse se vor suplimenta necesitățile unității medicale. Este o expoziție ce încă se pictează. Este ca un organism viu ce crește și se dezvoltă.

Expoziția „Re-Nașterea Pruncilor” este mai mult decât o galerie de artă obișnuită cu o înșiruire de tablouri. Este un gest frumos și umane dedicat vieții, un spațiu de speranță pentru tinerele mame și o aducere aminte a sacrificiului făcut de timișoreni în 1989, totul învăluit în simbolismul credinței și al renașterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Dominic Fritz a pierdut partida în privința creșterii taxelor și impozitelor locale! Ce urmează mai departe

Joi, consilierii locali din Timișoara au respins proiectul privind taxele și impozitele locale pentru anul 2025. A lipsit un singur vot pentru ca proiectul...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :