-4.9 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Gala Premiilor UVT sub lumina reflectoarelor | FOTO-VIDEO

La final de an e în obiceiul celor mai mulți să-și facă un bilanț de activitate. Universitatea de Vest din Timișoara s-a aliniat acestrei frumoase tradiții și a premiat cele mai importante realizări și personalități ce au marcat activitatea instituției.

Gala Premiilor UVT 2024 – un moment special al comunității și un prilej de celebrare al celor opt decenii de existență UVT după cum a subliniat rectorul Marilen Pirtea în deschiderea evenimentului.

„Universitatea de Vest din Timișoara nu este doar o instituție, ci o comunitate unită în spiritul educației de înaltă calitate, al cercetării inovatoare și al implicării active în dezvoltarea societății. Încă de la început, ne-am asumat rolul de a forma tineri care să contribuie la o lume mai bună, bazându-ne pe valori fundamentale precum libertatea academică, responsabilitatea, meritul și respectul reciproc. În acești ani de activitate, am înțeles că adevărata putere a educației constă nu doar în transmiterea de cunoștințe, ci în capacitatea de a modela caractere și a inspira noi generații de lideri și cetățeni responsabili.
Acestan aniversar ne oferă prilejul de a ne reînnoi angajamentul față de performanța asumată și de a reflecta asupra modului în care UVT a devenit un reper în spațiul educațional. Gala Premiilor UVT, ajunsă la a 10-a ediție, reprezintă un moment de celebrare a celor care, prin efortul și dăruirea lor, contribuie activ la prestigiul universității noastre și la consolidarea poziției sale în topul instituțiilor academice.”

Comunitatea academică s-a reunit în spațiul elegant al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara pentru a recunoaște meritele și performanțele remarcabile ale membrilor săi.
Mai important însă decât orice sunt oamenii care diferențiază o comunitate de alta și îi dau viață. Universitatea de Vest din Timișoara a înțeles acest lucru și investește timp și resurse în susținerea membrilor săi, conștientă fiind că prestigiul ei, caracterul ei particular, depinde într-o foarte mare măsură de aceștia. Urmându-și viziunea privind dezvoltarea resursei sale umane, în semn de respect față de trecutul, prezentul și viitorul instituției, Universitatea de Vest din Timișoara recunoaște meritele tuturor celor care îi fac cinste și contribuie activ la viața UVT și le mulțumește public în cadrul celei de-a 10-a ediții a Galei Premiilor UVT.

Laureații celei de-a zecea ediții a Galei, care, prin realizările lor, au contribuit la creșterea prestigiului UVT la nivel național și internațional sunt următorii specialiști din cele mai diverse domenii:
Prof. dr. Titus Vlase – Premiul „Mihail GHERMĂNESCU” pentru Știinţe Exacte și Știinţele Naturii
Prof. dr. Ramona Paloș – Premiul „Gabriela COLŢESCU” pentru Ştiinţe Sociale și Economice
Prof. dr. Daniela Constantin – Premiul „Eugen TODORAN” pentru Ştiinţe Umaniste și Vocaționale
Conf. dr. Mariana Crașovan – Premiul „Dorel UNGUREANU” pentru Educație modernă și centrată pe student
Asist. Dr. Alexandra-Mădălina Țăran – Premiul pentru „Tineri cercetători”
Asist. Drd. Theodor-Radu Grumeza – Premiul „Inovația ȋn UVT” pentru activitatea de Inovare şi Antreprenoriat
Ionuț Stănușoiu, Primarul localității Ghiroda – Premiul „Sever BOCU” pentru Implicare Civică şi Socială
Conf. Dr. Carmen Mihaela Băbăiță, în memoria căreia s-a păstrat un moment de reculegere – Premiul „Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT
Florin-Petrișor Andraș-Hurezan – Premiul „Studentul anului”
Vlad Ardeleanu – Premiul „Alumnus”


Evenimentul a fost îmbogățit de momentele artistice de excepție susținute de studenții și profesorii Facultății de Muzică și Teatru din cadrul UVT prin interpretări memorabile din creațiile lui Sir Edward Elgar, Karl Zeller, Gioacchino Rossini, Alexander Borodin, Vangelis, Frederik Loewe și Emmerich Kalman, culminând cu piesa „Everest” de Jacob de Haan, sub conducerea muzicală a lect. univ. dr. Cosmin Hărșian.
Celebrarea excelenței academice, artistice și civice a transformat seara de marți într-un moment memorabil pentru toți cei prezenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Moș Crăciun a vizitat două familii din Timiș! Cei mai bucuroși au fost copiii

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Moș Crăciun a trecut pe la casele a două familii din Timiș. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din...

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

Citește și :