0.1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Gala Oscar 2017, cu un favorit detaşat! De unde pot apărea surprizele? VIDEO

La noapte urmărim cea de-a 89-a Galei premiilor Oscar. Pentru cine mai e interesat, fiindcă se pare că avem un favorit clar. Dar ceremonia a mai adus surprize şi în alţi ani.

Gala Oscar 2017 este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, care va începe la 1:30 ora României. Merită menționat și faptul că ora la care începe gala Oscar 2017 nu este și ora la care începe decernarea premiilor. Anul trecut, 3:45 a fost ora la care a început decernarea premiilor Oscar și ne așteptăm ca și anul acesta să fie la fel.

Înainte de a se acorda premiile, se fac transmisiuni de pe covorul roșu, iar gazda evenimentului ține un discurs. Jimmy Kimmel va fi gazda Oscar 2017 și ne putem aștepta la numeroase glume – unele mai sărate decât altele.

Potrivit site-ului de previziuni Goldderby, „La La Land” este favorită să câştige la cel puţin zece categorii din cele 14 pentru care a primit nominalizări. „La La Land” a câştigat deja un mare număr de premii la Hollywood, triumfând la Globurile de aur, dar şi la galele sindicatelor producătorilor, regizorilor şi criticilor. DPA şi AFP au descoperit însă şi o serie de categorii în care câştigătorii sunt mai greu de anticipat, cel puţin în teorie, şi atrag atenţia asupra altor lucruri care merită urmărite la gala Oscarurilor.

Categoria cel mai bun actor este una dintre cele mai importante în care „La La Land” – reprezentată aici de actorul nominalizat Ryan Gosling – nu pare favorită la trofeu.

Casey Affleck („Manchester by the Sea”) a fost considerat favorit la această categorie pentru modul în care a interpretat rolul unui instalator din Boston pus în situaţia de a deveni tutore pentru un nepot după moartea fratelui sau.

Denzel Washington („Fences”) pare însă să-şi fi împrospătat şansele la un Oscar după ce a câştigat premiul Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild), iar acum învingătorul este incert, potrivit DPA.

O altă categorie disputată este cea a celui mai bun film străin, o „confruntare” între producţia iraniană „The Salesman” şi filmul german „Toni Erdmann”. Comedia germană despre relaţia unui tată cu fiica lui de care s-a înstrăinat a fost percepută ca o favorită clară pentru premiu, până când preşedintele Donald Trump a emis un ordin care prevede o interdicţie de călătorie în SUA pentru cetăţenii din şapte state majoritar musulmane, printre care şi Iranul.

Numeroase proteste faţă de Donald Trump la Oscaruri

Un alt pariu sigur care poate fi făcut este că vor există numeroase proteste faţă de Donald Trump la Oscaruri. Pe măsură ce sezonul premiilor din showbiz a avansat, declaraţiile politice de pe scenă au devenit la fel de obişnuite că mulţumirile adresate agenţilor, scrie DPA.

Meryl Streep i-a provocat iritarea lui Trump după un discurs dur la Globurile de Aur, iar Jennifer Lopez, Katy Perry şi Busta Rhymes au criticat noua administraţie americană la premiile Grammy. Câştigătorii premiilor Oscar îşi folosesc frecvent apariţia în lumina reflectoarelor pentru a milita pentru o cauză favorită, care în acest an se anticipează că va fi politica americană.

AFP scrie că Donald Trump nu va privi gala Oscarurilor pentru că va fi ocupat cu găzduirea balului anual al guvernatorilor la Casă Albă, a indicat purtătorul său de cuvânt Sean Spicer.

Asta însă nu-l va împiedica, fără îndoială, pe preşedintele american să posteze comentarii pe Twitter, aşa cum are obiceiul în ultima perioada, mai ales dacă va face obiectul criticilor, aşa cum a fost cazul cu discursul lui Meryl Streep de la Globurile de Aur, notează France Presse.

Agenţia germană de ştiri scrie că Trump va eclipsa cauza diversităţii etnice la Oscaruri în acest an, în parte pentru că celebrele premii nu vor mai fi „atât de albe” în 2017. După doi ani în care toată atenţia s-a concentrat asupra alegaţiilor de favoritism pe baza rasială, Academia de film americană a transformat regulile de vot şi a recrutat membri care să asigure o mai mare diversitate etnică.

Actori de culoare, nominalizaţi la fiecare categorie dedicată actorilor

Printre nominalizaţii din acest an se află actori de culoare la fiecare categorie dedicată actorilor, precum şi la cea pentru cel mai bun regizor, iar pelicule axate asupra unor personaje afroamericane, precum „Moonlight”, „Fences” şi „Hidden Figures”, au şanse să fie desemnate cel mai bun film al anului.

Această listă de nominalizări mai diversificată are şanse mari să ajute Academia americană de film să pună capăt controversei din ultimii doi ani privind absenţa laureaţilor proveniţi din rândul minorităţilor, care a fost popularizată prin hashtag-ul #OscarsSoWhite.

Totuşi, observă AFP, un alt hashtag – #OscarsSoMale – pare a câştiga popularitate, pentru a denunţa faptul că lista de nominalizări ar fi prea „masculină”.

Jimmy Kimmel va prezenta pentru prima dată evenimentul

Comicul american Jimmy Kimmel va fi prezentatorul ceremoniei televizate, dar îi va avea alături de el pe scenă în diverse momente pe Amy Adams, Riz Ahmed, Javier Bardem, Janelle Monae sau David Oyelowo.

Comediantul, care este gazdă show-ului „Jimmy Kimmel Live!” de pe canalul ABC, va fi maestrul de ceremonii al Oscarurilor pentru prima dată, în faţă unui public de zeci de milioane de telespectatori.

Jimmy Kimmel, de 49 de ani, se va confruntă cu provocarea de a asigura ritmul unui spectacol de peste trei ore – cel mai urmărit eveniment non-sportiv din SUA – într-un an în care nicio surpriză majoră nu este aşteptată şi unde controversa Oscarurilor „prea albe”, pare să fi fost depăşită, relatează AFP.

Cel mai bun cântec original – un alt moment cheie de la Oscar 2017

Unele dintre momentele cheie ale serii ar putea interveni între decernările de premii, mulţumită nominalizărilor la categoria cel mai bun cântec original, care vor fi interpretate de Sting, Justin Timberlake, John Legend – care va cânta nu unul, ci două cântece nominalizate din „La La Land” – şi „copilul minune” de la Hollywood, Lin-Manuel Miranda.

Dacă Miranda va câştigă un Oscar pentru cântecul sau „How Far I’ll Go” din filmul animat „Moana” („Vaiana”), va intra în clubul foarte exclusivist aşa-numit EGOT, din care fac parte cei care au câştigat premii Emmy, Grammy, Oscar şi Tony. Potrivit unei evidenţe a revistei People, numai 12 oameni au reuşit să între în clubul EGOT, cunoscut şi sub numele de „marele şlem al show business-ului”, printre ei aflându-se Audrey Hepburn, Mel Brooks şi Whoopi Goldberg.

Miranda, autorul musicalului „Hamilton” ar fi, la 37 de ani, cel mai tânăr membru al clubului EGOT, precum şi unicul membru care a câştigat şi un premiu Pulitzer, în 2016, şi un grant al MacArthur Foundation pentru creatorii de geniu, în 2015.

France Presse atrage atenţia că, pe lângă faptul că ar putea lipsi de suspans ediţia din acest an a Oscarurilor, „La La Land” ar putea deveni protagonista unui record, cu cele mai multe trofee câştigate.

Cu un record de 14 nominalizări, egalat doar de alte două producţii de-a lungul istoriei, comedia muzicală ar putea primi duminică un număr de premii Oscar fără precedent.

Meryl Streep, actriţa cu cele mai multe nominalizări din istoria Oscarurilor

Un alt moment de interes al galei ar putea fi eventuală premiere a lui Meryl Streep la categoria cea mai bună actriţa. Meryl Streep a primit în acest an cea de a 20-a sa nominalizare pentru rolul din „Florence Foster Jenkins”, ceea ce o face actriţa cu cele mai multe nominalizări din istoria Oscarurilor.

Dacă va câştiga duminică, actriţa de 67 de ani va intra în posesia celui de-al patrulea Oscar al carierei, alăturându-se lui Katharine Hepburn pe piedestalul actriţelor cele mai premiate la categoriile rol principal şi rol secundar.

Iată în continuare nominalizările:

Cel mai bun film

Arrival

Hacksaw Ride

Hidden Figures

Lion

Moonight

Fences

Hell or High Water

La La Land

Manchester by the sea

Cel mai bun regizor

Arrival – Denis Villeneuve

Hacksaw Ridge – Mel Gibson

La La Land – Damien Chazelle

Manchester by the Sea – Kenneth Lonergan

Moonlight – Barry Jenkins

Cel mai bun actor în rol principal

Casey Affleck – Manchester by the Sea

Andrew Gartfield – Hacksaw Ridge

Ryan Gosling – La La Land

Viggor Mortensen – Captain Fantastic

Denzel Washington – Fences

Cel mai bun actor în rol secundar

Magershala Ali – Moonlighrt

Jeff Bridges – Hell or High Water

Lucas Hedges- Manchester by the Sea

Dev Patel – Lion

Michael Shannon – Nocturnal Animals

Cea mai bună actriță în rol principal

Isabelle Huppert – Elle

Ruth Negga – Loving

Natalie Portman – Jackie

Emma Stone – La La Land

Meryl Streep – Florence Foster Jenkins

Cea mai bună actriță în rol secundar

Viola Davis – Fences

Naomie Harris – Moonlight

Nicole Kidman – Lion

Octavia Spencer – Hidden Figures

Michelle Williams – Manchester by the Sea

Cea mai bună animație

Kubo and the Two Strings

Moana

My Life as a Zucchini

The Red Turtle

Zootopia

Cele mai bune efecte vizuale

Deepwater Horizont

Doctor Strange

The Jungle Book

Kubo and the Two Strings

Rogue One: A Star Wars Story

Cele mai bune costume

Allied

Fantasic Beasts and Where to Find Them

Florence Foster Jenkins

Jackie

La La Land

Cel mai bun film într-o limbă străină

Land of Mine – Danemarca

A Man Called Ove- Suedia

The Salesman – Iran

Tanna – Australia

Toni Erdmann – Germania

Machiaj și coafură

A Man Called Ove

Star Trek Beyond

Suicide Squad

Cel mai bun scenariu original

Hell or High Water

La La Land

The Lobster

Manchester by the Sea

20th Century Women

Cel mai bun scenariu adaptat

Arrival

Fences

Hidden Figures

Lion

Moonlight

Cel mai bun montaj

Arrival

Hacksaw Ridge

Hell or High Water

La La Land

Moonlight

Cel mai bun design de producție

Arrival

Fanstastic Beasts and Where to Find Them

Hail, Caesar!

La La Land

Passengers

Cel mai bun documentar

Fire at Sea

I am not your Negro

Life, Animated

O.J.: Made in America, 13 th

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În premieră Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara intră în clasamentul instituțiilor românești

A apărut cel mai nou metaranking al instituțiilor românești de învățământ superior, realizat pe baza rezultatelor lor în cele mai importante clasamente internaționale în...

Primii fulgi de nea se aștern peste Banat

După o săptămână de vreme rece, ploi și vijelii, în această după-amiază a început să ningă, însă cu lapoviță. Primii fulgi de zăpadă se...

Citește și :