3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Gala aniversară ELITh, la 100 de ani de la prima generație de absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara, unul dintre cele mai importante și iubite branduri ale Timișoarei și ale Banatului, un simbol al excelenței și al inovării, care a dat, în ultimii 100 de ani, peste 140.000 de absolvenți ce au dus prestigiul instituției peste tot în lume, a creat o comunitate care și-a construit cu rigoare un sistem de valori durabil, fundament al reputației câștigate, de leagăn al calității educaționale și științifice. Este o comunitate care și-a asumat, cu mândrie, rolul de deschizător de drumuri, de catalizator al ideilor valoroase și de promotor al excelenței. O comunitate de absolvenți cu care ne mândrim și care, la rândul lor, sunt mândri de instituția care i-a format ca specialiști și ca oameni.

Acum, când se împlinesc 100 de ani de la absolvirea primei generații de ingineri, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, în data de 27 septembrie 2024, începând cu ora 17:00, la Cinema Timiș, Gala aniversară ELITh, un moment unic în istoria instituției. Acest eveniment special marchează 100 de ani de excelență în educație și inovație tehnologică, aducând în prim-plan realizările remarcabile ale absolvenților și impactul global al universității.
Evenimentul va aduce împreună personalități de prestigiu din diverse domenii, membri ai comunității Alumni UPT, dar și invitați internaționali. Vom celebra contribuțiile remarcabile ale acestora la dezvoltarea globală și națională în inginerie, tehnologie, educație și inovație.

ELITh promite să fie un eveniment în premieră pentru mediul academic, punând accent pe tehnologiile de ultimă generație precum 3D HoloNet și HoloBox, prin care se va crea o experiență imersivă pentru participanți. Proiecțiile holografice și efectele 3D vor acompania panelurile de discuție și prezentările invitaților, oferind o perspectivă unică asupra viitorului tehnologic și educațional.

Cele patru paneluri ale evenimentului ELITh vor aborda teme de actualitate și importanță strategică pentru viitorul educației, tehnologiei și inovației. Primul panel, Leadership și conducere strategică / Management global, va reuni lideri din diverse industrii pentru a discuta despre viziunea și strategiile care conduc organizațiile spre succes la nivel global. Al doilea panel, Educație și cercetare / Academia, se va concentra pe impactul educației superioare și al cercetării științifice asupra dezvoltării societății, având ca invitați profesori și cercetători de renume internațional. Panelul trei, Universitatea și mediul economic / De la MECIPT la Supremația Quantum, va explora legătura strânsă dintre universitate și sectorul economic, de la revoluția digitală inițiată de proiectul MECIPT la avansurile în quantum computing. În încheiere, panelul Inovație și performanță / Energia viitorului va analiza soluțiile inovatoare pentru viitorul energetic, punând accent pe sustenabilitate și energie verde.

Programul evenimentului include:
 16:30 – 16:45 | Primirea invitaților
 17:00 – 17:25 | Mesaje aniversare
 17:25 – 17:55 | Panel 1: Leadership și conducere strategică / Management global
Moderator: Andrei Cosmin Munteanu (AC) – Co-fondator & CEO Cowork Timișoara
– Lucia Tatucu-Ertel (CT) – Head of Department Infrastructure, Max Bögl Germania
– Daniela VLAD (Chimie) – Executive Board Member Chemicals & Materials, OMV Austria
– Ilie Bolojan (MEC) – Președinte Consiliu Județean Bihor
– Ovidiu Șandor (AC) – Antreprenor în business, educație și cultură
– Alexandru Luca (AC) – Director departament Marketing Educațional, UPT
 18:00 – 18:30 | Panel 2: Educație și cercetare / Academia
Moderator: Andrei Son
– Emanuel Șerban (EE) – Profesor universitar, University of British Columbia, Canada
– Voicu Groza (AC) – Profesor universitar, University of Ottawa, Canada
– Ion Boldea (EE) – Membru al Academiei Române
– Oana Simionescu – Arhitect, Co-fondator FABER
– Roxana Alexandru – Absolvent Magna Cum Laude, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, generația 2024
 19:00 – 19:30 | Panel 3: Politehnica și mediul economic / De la MECIPT la Supremația Quantum
Moderator: Florin Drăgan (AC) – rectorul Universității Politehnica Timișoara
– Dan Bedros (AC) – DhC, Medalia Franceză Legiunea de Onoare, în Grad de Cavaler; Ordinul Național Steaua României, în Grad de Cavaler
– Sabin Totorean (IE) – Country Manager, Nokia România
– Sergio Goma (AC) – Senior Director Research & Development, Qualcomm Inc.
– Dragos Margineanțu (AC) – AI Chief Technologist, Boeing
 19:35 – 20:05 | Panel 4: Inovație și performanță / Energia viitorului Moderator: Liviu Marșavina – Prorector Universitatea Politehnica Timișoara, Membru corespondent al Academiei Române
– Anton Anton (MEC) – Profesor universitar, Universitatea Tehnică de Construcții București
– Romeo Susan- Resiga (MEC) –Profesor universitar, Universitatea Politehnica Timișoara
– Karoly Borbely – Director General, Hidroelectrica
– Sebastian Muntean (IE) – Cercetător științific gradul I, Academia Română, Filiala Timișoara
 20:10 – 21:00 | Cocktail aniversar
Pe lângă discuțiile tematice, vor fi prezentate și mesajele invitaților internaționali:
Călin Drăgan, CEO Coca-Cola Japonia, și Iuliu Winkler, europarlamentar, ambii absolvenți ai Universității Politehnica Timișoara.
Prin acest eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara dorește să celebreze atât realizările comunității sale, cât și să aducă în prim-plan viitorul educației și tehnologiei, având ca scop crearea unei platforme de discuție pentru inovare, cercetare și leadership.
__________
Despre Universitatea Politehnica Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara este una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior tehnic din România, având o istorie de 104 de ani în educație, cercetare și inovare. În 2024, UPT celebrează anul Alumni UPT, marcând 100 de ani de la prima generație de absolvenți și lansând oficial noua strategie de dezvoltare și activare a comunității, ai cărei membri se remarcă prin contribuțiile lor în diverse domenii tehnice și științifice, atât la nivel național, cât și internațional.
Detalii suplimentare pot fi obținute pe alumni.upt.ro sau prin email la adresa: dci@upt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

FOTO | Cât de sumbru poate deveni viitorul României? Iată primele rezultate ale alegerilor

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale primul tur, 25 noiembrie ORA 00:35 Spre nedumerirea multor români, un candidat neașteptat pare că se află pe primul loc la...

Citește și :