9.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Future Days: munca de un an a studenților-arhitecți de la UPT, în expoziție

Facultatea de Arhitectura și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara a reluat joi, 4 iulie 2024, pentru prima dată după pandemie, tradiția expozițiilor de final de an, de această dată într-un spațiu nou -ARChA, dar și alături de un partener alături de care construiește cu succes deja de peste un an de zile o nouă identitate a campusului UPT – Campus Creativ.

Expoziția Future Days reunește în două spații – ARChA și Sala Expozițională de la parterul Facultății de Arhitectură și Urbanism, rezultatele tuturor atelierelor și programelor școlii precum și proiectele de diploma ale generației 2024. O bună parte din aceste proiecte au fost dedicate în acest an unor clădiri și spații ce fac parte din patrimoniul universității: Serele UPT, Clădirea Electro, Clădirea Facultății de Chimie.

„Future Days” surprinde momentul prezent și toată oferta de programe academice pe care școala o pune la dispoziție (arhitectură, urbanism, reabilitarea patrimoniului și mobilier și arhitectură de interior), oferind în același timp o posibilă imagine a arhitecturii
de mâine.
Această primă ediție marchează și debutul expoziției proiectelor de diplomă, punând laolaltă rezultatele celor trei unități tematice ale anului 6: Proiectare complexă,
Proiectare în context urban, respectiv Restaurare, regenerare și reconversie patrimonială. Etajul expoziției cuprinde posterele sinteză și machetele acestor proiecte, precum și o serie de proiecte și diplome ce au fost distinse pe parcursul anului 2023-2024 la concursul RESPO DEE, Bienala Națională de Arhitectură sau Anuala de Arhitectură București.
În cadrul vernisajului expoziției, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism, conf.univ.dr.arh. Cristian Blidariu a subliniat că
„Pentru noi, pentru Facultatea de Arhitectură și Urbanism, a fost un an special, care a început cu primul Festival al Școlilor de Arhitectură din România – FAST, organizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România, cu participarea tuturor celor 5 școli de arhitectură din țară, a continuat cu inaugurarea Archa, iar acum am reușit, iată, să organizăm această expoziție cuprinzătoare, cu proiectelor tuturor specializărilor și tuturor anilor, chiar la încheierea anului universitar”.


Prezent la eveniment, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a mărturisit că „Acum patru ani, când am atribuit clădirea, aflată într-o stare deplorabilă, Facultății de Arhitectură și Urbanism, nu îmi închipuiam cum avea să se transforme. A fost o muncă uriașă restaurarea acesteia, dar mă bucur când văd ce au reușit să facă colegii noștri, e un spațiu atât de lucru, cât și de expoziție sau pentru organizarea de evenimente, și mă bucur când vâd că și proiectele expuse de studenți sunt aplicate local, fie la campusul nostru, fie la porțiuni din oraș”.

Tot în deschiderea evenimentului, au vorbit Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură din Cluj-Napoca, care a apreciat legătura puternică și dialogul stabilit între școlile de arhitectură din România, conf.univ.dr.arh. Răzvan Nica, prodecanul Facultății de Arhitectură din Iași, care s-a referit la viitorul arhitecturii, prin prisma lucrărilor realizate de studenți, și Alexandru Luca, directorul Departamentului de Marketing Universitar al UPT, care a subliniat buna legătură stabilită cu reprezentanții Facultății de Arhitectură și Urbanism, împreună cu care au definit conceptul Campus Creativ și implicarea în evenimentele dedicate Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Parterul centrului ARChA găzduiește expoziția atelierelor de proiectare aferente celor cinci ani premergători, fiind o radiografie nu doar a celor mai bune rezultate din anul 2023-2024, cât o reprezentare a parcursului și filosofiei didactice specifice școlii. În acest sens, o bună parte din proiectele expuse surprind atenția pe care FAUT a acordat-o în acest an spațiilor campusului Politehnicii, o preocupare construită de-a lungul ultimilor ani prin teme ce au încercat să surprindă prin diverse scări și abordări conceptul de campus verde și smart.


Al doilea loc a expoziției Future Days, Sala Expo de la parterul Facultății de Arhitectură și Urbanism găzduiește rezultatele programelor de licență și master dedicate arhitecturii de interior.
Locuința individuală într-un țesut de secol XIX, în localitatea Jimbolia, refuncționalizarea serelor aflate în vecinătatea clădirii ARChA, locuire colectivă pentru tineri, cu funcțiuni complementare, în cartierul Fabric, pornind de la premiza densificării centrelor oraşelor şi a regenerării cartierelor istorice, un Centru pentru Artă Contemporană în zona centrală, între malul Begăi, Bd. Vasile Pârvan și podul Mihai Viteazu, Afterschool Speedwell Paltim – reimaginarea unei clădiri de patrimoniu industrial printr-o nouă funcțiune educațională, un ansamblu rezidențial nou și adaptarea unei clădiri existente la Helsinki, strategii de intervenție cu rol de eficientizare energetică sensibile la caracterul arhitectural valoros pentru corpul de clădiri Electro, un sediu nou pentru Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, pe amplasamentul de pe Bd. Victor Babeș, respectiv în clădirea istorică a fostei facultăți de chimie a UPT de pe strada Carol Telbisz, regenerarea urbana a zonei Dorcol din Belgrad, Serbia, refuncționalizarea și extinderea Muzeului Civilizației Dacice și Romane – Magna Curia Deva, amenajarea terenului proxim și generarea unui traseu muzeal coerent, amenajarea unui spațiu dat, destinat pasiunii unui copil cu vârsta până în 12 ani, proiectarea unui spațiu de educație bazat pe colaborare, într-o clădire istorică ce aparține Facultății de Chimie, amenajarea spațiului de la parterul Palatului Băile Neptun ca restaurant tematic, ținând cont de context și de specificul clădirii, amenajarea zonei de zi în cadrul unei locuințe contemporane, amenajarea unui restaurant cu specific românesc în cadrul unui hotel de patru stele, transformarea Fabricii de Țigări Timișoara într-un hub cultural-artistic, sunt temele principale pentru proiectele realizate de studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT, cuprinse în expoziția Future Days.
Printre invitații la vernisaj s-au numărat reprezentanți de la toate facultățile de arhitectură din România, dar și de la celelalte universități din Timișoara.

Expoziția este inclusă în proiectul „Enhance: UPT Campus Creativ” și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Refacem digurile de pe râul Bega avariate în urma viiturilor

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că 75% din lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega pe sectorul...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Azi a avut loc în mediul virtual conferința de lansarea a trei proiecte cofinanțate din Fondul Social European Plus, derulate de CCIA Timiș în...

Citește și :