Furt de cupru în valoare de 2 milioane de euro! Hoții sunt din Timiș și Arad

1212

Lovitura uriașă, dată în Arad! Trei persoane au reușit să fure cupru în valoare de 2 milioane de euro. Suspecții au fost identificați și reținuți.

„Din investigațiile efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a reieșit că unul dintre cei trei bărbați, în vârstă de 34 de ani, din Arad, ar fi luat decizia de a sustrage cuprul aflat în posesia unei societăți comerciale, prin crearea unei aparențe de legalitate. Astfel, la data de 21 septembrie, acesta ar fi trimis un email fals, în vederea achiziției de cupru. Pentru efectuarea transportului, au fost asigurate 3 autotrenuri și remorci. În sprijin, ar fi avut un bărbat de 34 de ani, din Sântana și un altul de 28, din Timișoara. Împreună, aceștia s-ar fi deplasat succesiv la sediul societății comerciale prejudiciate, unde ar fi încărcat în autotrenuri cele 414 tone cupru. „Marfa” a fost transportată inițial la un depozit din localitatea Curtici, județul Arad, iar ulterior, în localitățile Becicherecu Mic și Lovrin (județul Timiș), de unde urma să fie comercializată”, transmite Politia Română.

Pentru a îndeplini aceste operațiuni, bărbatul ar fi procurat documentație falsă de transport, numere false de înmatriculare, copii de cărți de identitate aparținând unor persoane fără nicio legătură în cauză și alte acte în vederea îngreunării depistării autotrenurilor.

Bărbații din Timișoara și Sântana au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, cel din Arad fiind în prezent arestat într-o altă cauză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.