Furt care ar pune în pericol sănătatea oamenilor. Doi bărbaţi care furau porci confiscaţi dintr-un focar de pestă, prinşi de poliţişti

97

Doi bărbaţi, de 46 şi 45 de ani, a fost prinşi de poliţişti, după ce au furat porci confiscaţi de autorităţi dintr-un focar de pestă porcină africană din judeţul Giurgiu. Poliţiştii le-au făcut dosar penal pentru furt şi răspândirea bolilor la animale.

Potrivit IPJ Giurgiu, bărbaţii ar fi furat mai mulţi porci dintr-o remorcă în care veterinarii depozitau animalele confiscate din focarul de pestă porcină africană, în localitatea Pietrişu, comuna Găujani din judeţul Giurgiu.

Potrivit oamenilor legii, suspecţii sunt doi bărbaţi, unul de 46 de ani, din comuna Pietroşani, judeţul Teleorman, şi altul de 45 de ani, din comuna Găujani, judeţul Giurgiu.

Poliţiştii au deschis pe numele celor doi un dosar penal pentru furt şi răspândirea bolilor la animale sau plante.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.