Fundaţia Comunitară Timişoara a lansat programul de finanțare Științescu 2023 pentru proiecte de educație STEAM

96

Fundaţia Comunitară Timişoara a dat startul programului de finanţare Fondul Științescu Timişoara dedicat proiectelor educative din domeniile STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) care își propun să cultive pasiunea pentru aceste arii, elevilor din judeţul Timiş, cu vârste cuprinse între 6-19 ani. Aflat la ediția a VI-a, programul oferă finanțări celor mai creative propuneri de proiecte pentru educaţia viitorului.


În perioada 6 februarie – 6 martie 2023, organizații non-guvernamentale, şcoli şi grupuri de inițiativă (inclusiv grupuri de părinți, de cadre didactice sau grupuri de elevi şi/sau studenţi) pot depune proiecte pentru a beneficia de finanţare din Fondul Ştiinţescu Timişoara, care în acest moment este estimat la 200.000 RON.
Potențialii aplicanți vor participa la minimum o şedinţă de mentorat cu echipa Fundaţiei Comunitare Timişoara. Aceasta este un mecanism de sprijin pentru organizațiile, şcolile și grupurile de inițiativă prin care să-și dezvolte ideea într-un proiect fezabil, cu șanse mari de finanțare. În același timp, rolul şedinţelor de mentorat este și acela de a aduce împreună echipele care au idei de proiecte STEAM pentru a crea posibile sinergii în planificarea propunerilor de proiecte.

„Ştiinţescu Timişoara crede că este nevoie ca educația STEAM în școli, precum și în afara lor, în comunitate, să fie centrată pe stimularea curiozității, a creativității și a colaborării. Prin acest program de finanțare ne dorim ca oamenii din comunitățile noastre – profesori, studenți, elevi, muzeografi, bibliotecari, artiști, profesioniști din domenii STEAM, ori pur și simplu oameni pasionați de științe – să împărtășească ceea ce știu copiilor. De multe ori nu au nevoie decât de un impuls și de sume relativ mici de bani cu care să acopere costul unor proiecte pe care ei le creează de la zero și apoi tot ei le derulează.” Daniela Chesaru, director executiv Fundaţia Comunitară Timişoara.

Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către o echipă neutră și avizată, alcătuită din pasionaţi de ştiinţe şi tehnologie, reprezentanți ai sectorului nonguvernamental și privat, pe baza criteriilor stabilite în Ghidul de finanțare. Vor avea prioritate proiectele din rural şi urbanul mic şi mijlociu.
Proiecte precum crearea de Hub-uri sau makerspace-uri (în special în rural), festivaluri sau caravane de ştiinţă, competiții, expoziții, tabere şi vizite de studiu care să aibă o componentă de implicare practică a copiilor şi tinerilor, proiecte de cercetare ale elevilor, activități din domeniul ecologiei și protecției mediului, proiecte educaționale inovatoare de tip „peer learning” (activități de învățare în echipă, învățare reciprocă de la elevi la elevi) în domeniile STEAM, pot primi finanțare și mentorare pe parcursul implementării.


Detalii despre programul de finanțare și alte materiale necesare procesului de aplicare pot fi accesate pe website-ul programului (www.timisoara.stiintescu.ro) și pe pagina de Facebook locală a programului (https://www.facebook.com/StiintescuTm).
Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundația Comunitară Timişoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi Fundaţia Bosch România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR.
Fondul Științescu este o mișcare națională de reenergizare a educației STEAM care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale. Dezvoltat de către Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Romanian-American Foundation (RAF), programul este implementat prin fundațiile comunitare locale în 16 judeţe din România.

Persoană de contact: Bianca Băilă – Coordonator program Ştiinţescu Timişoara
Tel: 0746.686.683; e-mail: fundatiacomunitaratm@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.