Funcționari din primărie trimiși în judecată pentru corupție

318

Procurorii anticorupţie au trimis în judecată un dosar în care trei foşti şi actuali angajaţi ai Primăriei Petroşani sunt acuzaţi de infracţiuni de corupţie. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara, nefiind stabilit un prim termen de judecată.

Plângere depusă de un composesorat
Cele trei persoane trimise în judecată sunt Adrian Negoe,  secretarul municipiului Petroşani, Daniel Adinel Vişan, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Petroşani, şi Lucian Dragomir, fost şef al Biroului de Cadastru al Primăriei Petroşani.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Asociaţia Composesorală Poienile Tăii, Băniţa, Dâlja Mare s-au constituit părţi civile în cauză. Acuzaţiile aduse celor trei de procurorii DNA sunt de „infracţiuni de corupţie, participaţie improprie în formă continuată la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente inexacte dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul UE”.

De altfel, Asociaţia Composesorală este cea care a depus plângerea penală împotriva celor trei funcţionari publici. Din primele informaţii, ar fi vorba despre pretenţiile composesoratului privind subvenţiile acordate de APIA pentru o păşune pe care Primăria Petroşani a închiriat-o către o persoană fizică. Păşune care, ulterior, a ajuns în posesia composesoratului, printr-o hotărâre a instanţei.

„Nu am fost înştiinţat“
Contactat pe acest subiect, Adrian Negoe a spus că nu a fost înştiinţat despre trimiterea dosarului în instanţă. Acesta a mai afirmat că plângerea împotriva sa şi a celorlalţi doi colegi a fost depusă în 2015. „Nu am fost înştiinţat despre trimiterea în judecată a dosarului. Aştept să mi se comunice rechizitoriul. Am fost audiat ca orice alt funcţionar împotriva căruia se depune o plângere.

Nu vreau să comentez foarte mult această situaţie. Însă, vă pot spune că primăria a închiriat o păşune, iar respectiva păşune a fost revendicată de o asociaţie composesorală, cu care ne-am judecat vreo 10 ani. Asociaţia a câştigat în 2016, în instanţă, dreptul de proprietate asupra păşunii. În 2017 a fost împroprietărită. Acum, doreşte să i se restituie subvenţia pe perioada anilor 2013, 2014 şi 2015. Închirierea s-a făcut în baza unor hotărâri ale Consiliului local Petroşani şi a unor contracte.

Chiriaşul a încasat subvenţia, iar primăria a încasat banii din închirierea păşunii. Păşunea are o suprafaţă de 180 de hectare. Vom merge în instanţă şi ne vom apăra. Plângerea a fost depusă în 2015“, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Adrian Negoe, secretarul municipiului Petroşani. Acesta a mai spus că în prezent, doar Daniel Vişan lucrează în administraţia publică a municipiului Petroşani, Lucian Dragomir fiind plecat pe un post de cadru didactic în Timişoara.

sursa: mesagerulhunedorean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.