-1.9 C
Timișoara
duminică 29 decembrie 2024

Fuge şi Traian Băsescu în Costa Rica? (Războiul media între „penali” şi „paraleli”)

Dacă se confirmă că şi fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, fosta şefă a Cancelariei prezidenţiale a proamericanului şi pro-Angela Merkel Traian Băsescu, Elena Udrea, colegă şi şefă a lui Andrei Pleşu, intelectual fin şi bine orientat la „ecleruri”, deci, dacă Elena Udrea s-a stabilit legal lângă prietena şi colega ei de la Drept (la privat), Alina Bica, fostă şefă DIICOT-crimă organizată, în Costa Rica (ce frumos nume de ţară!), lucrurile se complică rău în România.

Putem anticipa că şi fostul preşedinte Traian Băsescu (două mandate!), fost primar al Bucureştiului, de mai multe ori ministru al Transporturilor şi, mai ales, negociator PSAL la începutul ascensiunii lui, va fugi în Costa Rica? Şi-a făcut deja bagajele? A făcut deja transferurile necesare? Elena Udrea şi-ar cumpăra casă în Costa Rica. Se poate presupune că ea şi-a făcut deci transferurile corespunzătoare. Sub protecţia autorităţilor române şi cu acordul celor americane? Este Costa Rica tot un protectorat american?

Cine va mai fi interesat s-o urmeze pe Elena Udrea şi, mai ales, eventual, să-l urmeze pe Traian Băsescu în Costa Rica, ţară care nu mai are armată din 1949, dar are cel mai bogat patrimoniu natural din lume? Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, azi un om cu câteva „neplăceri” judiciare? Horia Georgescu, fostul şef al ANI (Agenţia Naţională de Integritate), condamnat deja în primă instanţă la 4 ani de puşcărie cu executare? Emil Boc, imaculatul fost excesiv de îndelung prim-ministru al lui Traian Băsescu? Radu Berceanu, Adriean Videanu, Vasile Blaga, cei trei crai ai pedelismului băsist distrugător de ţară? Roberta Anastase şi Teodor Baconschi, cei doi specialişti în numărare „băsistă”, unul în Parlament, celălalt la ambasada din Paris? Crinuţa Dumitran, de la ANRP, cu pagube de miliarde, protejata lui Ioan Oltean ot Bistriţa, zis şi „Neluţu’ mexicanu’”? („Penalii” vor putea lua calea Madagascarului, unde supervedeta lor, Radu Mazăre, le poate pregăti o nouă Mamaie, Mamaia Nova.) Florian Coldea, George Cristian Maior, ambasadorul american al României la Washington, Laura Codruţa Kövesi, încă preşedintele Klaus Iohannis, promovat şi el de acelaşi Sistem, vor alege, poate, direct la Miami, în Florida, pentru merite excepţionale de punere a României pe butuci. De transformare a ei într-o Argentină, într-un Chile sau altă ţară sud-americană în secolul trecut.

Dar să încercăm să depăşim presupunerile pitoreşti şi să propunem o vedere ceva mai adâncă, că tot se vorbeşte mult de „deep state”. E binecunoscut, în regimul trecut, comunist, prosovietic, forţa conducătoare în societate era Partidul. Partidul unic. Iar Securitatea era doar braţul armat al Partidului. În decembrie 1989, relaţia s-a răsturnat. Securitatea a dizolvat, a lichidat Partidul unic şi a purces la fabricarea democraţiei, a capitalismului, a unui Parlament rudimentar (CPUN), la fabricarea partidelor „democratice”. N-a fost deloc uşor. Securiştii au fost obligaţi să se folosească de foştii lor informatori, agenţi, colaboratori, ofiţeri acoperiţi. Dar, până la urmă, Securitatea a învins. A devenit cu adevărat forţa conducătoare în stat, iar partidele, braţele ei dezarmate politic. De fapt, tot un singur partid a rămas în picioare, PSD, urmaşul natural al fostului Partid unic. Celelalte partide n-au depăşit stadiul de „fată în casă”, cum plastic l-a descris Călin Popescu Tăriceanu pe Ludovic Orban, preşedintele PNL (de fapt, PDL). Marea nenorocire vine din faptul că PSD nu înţelege cine e forţa conducătoare şi care e rolul său real în societate, acela de servitor al forţei conducătoare. De fapt, PSD nu înţelege Sistemul, Binomul, Statul Paralel şi Deep State, Securitatea, cu adjuvanţii săi financiari, capital străin, multinaţionale etc., folosiţi în proporţii diverse.

Războiul în curs dintre „penali” (în accepţiunea lui Klaus Iohannis, preşedinte) şi „statul paralel” (în accepţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, numărul doi în stat) riscă să arunce România în aer. Dar poate chiar asta se urmăreşte. Pe modelul Cataloniei, România se poate împărţi în câteva regiuni, toate conduse de la Bruxelles. Deşi unele ţări occidentale, printre care şi Spania, au vreo 200–300 de ani mai mult decât noi în materie de viaţă politică, parlamentarism, de civilizaţie înfloritoare, de organizare statală sau imperială, dacă nu şi neapărat de democraţie. Se va confirma astfel că România şi alte câteva state est-europene au aderat cam naiv şi, finalmente, catastrofal la UE. În fapt, vesticii ne-au ocupat şi consumat deja. În orice caz, războiul dintre „penali”, cu media arondată lor cu tot — două televiziuni, câteva site-uri, mai ales luju.ro (Lumea justiţiei) —, şi „paraleli”, „binomici”, „sistemici”, cu acoperiţii lor din toată presa, plus instituţiile lor media în serviciu comandat, face un zgomot asurzitor şi va produce, cu certitudine, victime.

Forţele sunt însă inegale. „Paralelii” au de partea lor UE, Germania, SUA, cu FBI şi CIA implicate direct (colonelul Daniel Dragomir susţine actualmente că Florian Coldea e cercetat de FBI pentru deturnare de fonduri), NATO, plus oligarhii şi chiar unii dintre interlopii locali. „Penalii” nu au deci, teoretic, nicio şansă. Riscă să fie arestaţi în masă. Şi cu averile confiscate extins. Ca la un sfârşit de Ev Mediu Întunecat şi început temător de Renaştere. E nevoie să ne amintim de Florenţa, de guelfi şi ghibelini, de fanaticul Savonarola? Patronul nominal, la vedere, al dezastrului politic actual, fostul preşedinte Traian Băsescu, a schimbat din nou tabăra. I-a trădat pe „penali”, cu care se înfrăţise, şi s-a întors la „paraleli”, o apără din nou pe Laura Codruţa Kövesi. Vestea-bombă a probabilei fugi a Elenei Udrea în Costa Rica să-l fi speriat într-atât? Sau n-a ratat ocazia de a mai trăda o dată, dacă tot are imunitate?

Dar acest război e doar al lor, al deplorabilelor elite conducătoare, nu e nicidecum al nostru. Va fi al nostru doar prin urmările care ne vor afecta pe noi toţi, telespectatorii.

 

 

2 COMENTARII

  1. Nu am citit tot pentru că nu am considerat că merit. Alina Bica a studiat ”la stat” și a avut medie foarte bună, fără + 50 sutimi securiste.Restul articolului păstrează aceiași acuratețe. Ei nu se duc în Costa Rică, aveți de gând să vă duceți undeva?

  2. Pentru a se salva Băsescu ,va fugi într-o țară de unde nu poate fi extrădat.Dar și Iohanis ,trebuie să-și dea demisia, să fugă cu Băsescu.Dacă Iohanis continuă să se comporte așa va sfârși ca Ceaușescu.El și-a pus guvernul lui care a făcut jaf și ilegalități(achiziții,fără licitații,oug-uri neconstituționale)iar toate declarațiile ,au fost instigatoare la revoltă,împotriva ,guvernului,statului de drept,în afara constituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Carevasăzică

Ce a putut realiza Republica Moldova, cea mai săracă țară din Europa, trăind sub amenințarea zilnică a Moscovei, nu au putut realiza Serviciile de...

Academia de Advocacy cere responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice proeuropene să constituie o coaliție stabilă și să formeze...

Brumar, primul bal…

Citește și :