S-a sfârșit 2023, anul în care Capitala Banatului a fost sau — mai aproape de adevăr — ar fi trebuit să fie „Regina Balului”.
Trăgând linie, bilanțul poveștii cu capitala culturală a fost, oricum am privi lucrurile, unul pe plus. Că nu au năvălit acele sute de mii, spre un milion de turiști, invocați și visați, prin septembrie, de primarul Dominic Fritz, ne-am lămurit cu toții. Că au lipsit și destule alte evenimente de anvergură, care ar fi putut pune Timișoara mai abitir pe radarul lumii occidentale, e la fel de adevărat.
Sincer, însă, oricât de mult ne-am iubi orașul, Timișoara nu e nici Lisabona, nu e nici Liverpool, orașe mari și reputate prin multe calități și valori interne, care au fost, cândva, și ele, Capitale Culturale ale Europei. Și care au adunat (ca și când nu o aveau, deja!), pe cale de consecință, o aură în plus după câștigarea respectivului titlu. Vorba unui nume solid al culturii bănățene, domnul Ioan Holender, mult mai important pentru destinul nu doar cultural al Timișoarei e cu ce rămânem de pe urma anului tocmai încheiat.
Poate faptul că au scris despre oraș „The New York Times”, „Le Figaro”, „El Pais” și alte câteva ziare faimoase ale lumii va conta pentru viitorul imediat al Timișoarei. Sau poate că nu — e o variantă la fel de posibilă.
Cum însă tocmai am pășit în 2024, infinit mai important pentru locuitorii orașului este cum va fi condus el de-acum înainte. Pentru că bogăția culturală îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă. În toată lumea civilizată, iar romanii au înțeles treaba asta cel mai bine, dovadă că au stăpânit pământul vreme de aproape un mileniu, infrastructura împinge, cu adevărat înainte, o comunitate. Și, prin ea, un oraș și, mai departe, o țară. Or aici revenim la vechile și nici până azi vindecatele răni ale Timișoarei: lipsa unui stadion nou și impunător, absența unei săli polivalente, existența doar pe bucăți a centurilor orașului. Și încă destule altele…
Cât despre alegerile locale din septembrie-octombrie, rămâne cum am mai tot scris în lunile trecute. Actualul primar păstrează încă șanse bune pentru a fi reales în funcție, dar nimic nu e bătut definitiv în cuie câtă vreme calculele politice ale PSD-ului local, care acum îl susține puternic pe Dominic Fritz, sunt departe de a fi clarificate. Robu are și el șansele lui dacă PNL Timiș, mai precis dușmanul său de mai ieri, Alin Nica, îl va susține cu adevărat și, mai ales, dacă niciun nor coborât din „Împărăția Justiției”, adică dinspre DNA, nu-și va vârî coada în bătălia politică pentru Timișoara. Asta vrea să însemne că, la o adică, în funcție și de calculele politice centrale, există posibilitatea să apară și un al treilea candidat, independent, dar susținut de PNL și PSD. Dacă și numai dacă, vorba lui Caragiale, interesele aliaților de la guvernare o vor cere la momentul respectiv. În rest, pentru Consiliul Județean Timiș, armonia pesedisto-liberală de la centru nu ar trebui să mai funcționeze câtă vreme liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, trebuie să pună pe masă barem acest trofeu dinaintea lui Ciolacu și compania.
În concluzie, deși Alin Nica sforăie liniștit crezând că a pacificat PNL Timiș și că primarii liberali își vor rupe cămășile de pe ei, la toamnă, ca el să fie reales președinte al CJT, situația nu este nici pe departe tranșată la județ.
Nu aduce anul, ce aduce ceasul!
Cu bătrâna constatare de mai sus, închei și eu acest nevinovat comentariu, nu înainte de vă ura, dumneavoastră, cititorilor „Banatului Azi”, un an nou binecuvântat. La mulți ani!
