Mirela Toc, angajata dată afară de Primăria Timișoara în vara trecută, a revenit în instituție, în baza unui contract de muncă. Ea a obținut o sentință favorabilă în instanță. Toc a fost cel mai dur și mai vehement contestatar al actualului primar Dominic Fritz în cei patru ani de mandat ai acestuia. Ea va fi colegă de departament cu celebrul Culiță Chiș, cel pentru care a fost înființată, special, o direcție în cadrul primăriei, pentru a-l putea pune șef, cum cerea instanța.
Acum a venit rândul Mirelei Toc, care, după ce a fost dată afară de Fritz, a fost acum reangajată tot printr-o dispoziție a acestuia.
Mirela Toc va deveni consilier superior la Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar, care este condusă de Culiță Chiș. Pe 24 aprilie, anul acesta, instanța de judecată a decis Mirela Toc nu trebuia concediată, trebuind să primească, cel mult, o mustrare scrisă. Astfel, instanța a decis reangajarea acesteia și plata drepturilor salariale și a majorărilor pentru perioada în care nu a primit salariu, de la concediere.
Mirela Toc a fost permanent în conflict cu instituția, fiind sancționată în premieră de fostul primar, Nicolae Robu, ea fiind angajată din 2007.
Toc a devenit cunoscută după ce l-a reclamat pe Fritz pentru grave încălcări ale legislației.
Ea a fost concediată în mandatul lui Fritz, dar a contestat decizia în instanță. Acum a câștigat procesul și a fost reangajată, urmând să câștige un salariu brut de 12.341 de lei.
Comentariu de nimic, mai ales că autorul nu are chip, poate oricine să scrie orice… Îi este rușine să o recunoastem? Sau se ascunde ca să poată scrie oricând și despre alte persoane, articolul să iasă…