Fraudă de 1 milion de euro din subvenţii pentru fermieri, în vestul ţării

68

Un om de afaceri şi alte patru persoane din Arad au fost trimise în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Conform DNA, în perioada 2016 – 2019, omul de afaceri ar fi creat şi folosit o schemă de fraudare în care ar fi folosit documente false emise pe numele a peste 30 de fermieri şi exploataţiile de creştere a bovinelor de rasă înregistrate pe numele acestora.

Banii sunt din subvenţii europene şi naţionale acordate pentru crescătorii de animale. În acest mod ar fi fost aduse din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă, în condiţii simulate care ar fi dat drept de obţinere de subvenţii pentru creşterea lor.

În realitate, animalele nu îndeplineau cerinţele obligatorii de subvenţionare, însă membrii grupului, ar fi falsificat certificatele de origine şi paşapoartele animalelor. Conform documentelor falsificate, cerințele au fost îndeplinite astfel încât s-au putut încasa și banii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.