În 2012, când Traian Băsescu a fost demis nu numai de Parlamentul României (adică de politicieni pretinși corupţi şi incompetenţi în masă), ci şi de toţi românii, prin vot liber exprimat, şi a fost repus în funcţie de un anume Philip Gordon, emisarul lui Hillary Clinton, şefa Departamentului de Stat al SUA în acel moment, şi de Angela Merkel, cancelarul Germaniei, România a pierdut enorm. A pierdut cel puţin trei instituţii esenţiale pentru suveranitatea şi independenţa ei. Nici partenerii americani, nici partenerii germani (în numele UE) nu l-au salvat pe nevolnicul preşedinte român din filantropie, ci numai din interes. Interesul lor contra interesului nostru.
Se poate estima astăzi că, în acel moment, preşedinţia României a fost cedată Germaniei (şi UE), iar SRI, principalul serviciu de informaţii, şi DNA, parchetul care se ocupă de politicienii corupţi şi de oameni de afaceri români (nu şi străini) corupători, au fost cedate SUA, mai exact, CIA şi ambasadei americane de la Bucureşti, precum şi lui George Soros, care nu este niciodată departe de asemenea oportunităţi. Cine este şi ce reprezintă Soros, e o altă poveste, care merită dezvoltată separat. Acesta a fost preţul menţinerii la Cotroceni a mizerabilei marionete Băsescu. Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi au devenit corpuri străine foarte toxice în chiar inima statului român. Poate chiar atunci s-a născut mult evocatul azi Stat Paralel. Cu susţinerea unei armate media impresionante, compusă în principal din „acoperiţi”, în numele unui fals stat de drept şi a luptei împotriva corupţiei, prin DNA, o unitate cu o jurisdicţie de excepţie specifică dictaturilor despre care mai multe voci (vezi şi Sebastian Ghiţă) susţin că e complet controlată de SRI.
Dar Statul Paralel nu e o invenţie locală. Prin Barack Obama şi Hillary Clinton, oameni altfel cu aparenţe onorabile, Deep State-ul a preluat puterea în SUA. Apariţia spectaculoasă a lui Donald Trump, cu o puternică susţinere a complexului militaro-industrial, cu un an de campanie electorală atipică şi cu un an de guvernare nemaivăzută, în condiţii de adversitate extremă, a schimbat multe în America (şi, culmea, în bine, economic şi în sensul democraţiei), iar aceste schimbări americane încep să-şi facă simţite efectul (pozitiv, deocamdată în plan moral) şi în protectoratul România. Deşi ambasadorul a rămas acelaşi, cu aceleaşi maniere coloniale. Hans Klemm şi-a trăit ora lui de glorie: s-a imaginat satrapul României. O ţară cu 20 de milioane de locuitori şi cu peste 2000 de ani de istorie.
Primele semne vizibile ale schimbării se pot înregistra în dispariţia abruptă a unor echipe de presă care au slujit din 2012 încoace, dar unele deja dinainte, cu acoperiţi, dar cunoscuţi de toată lumea: România liberă şi Hotnews. Se anunţă închiderea unor oficine asemănătoare, iar căţeii de pază ai democraţiei, ca Revista 22 a mult controversatului Grup pentru Dialog Social, prin eterna şi fascinanta Andreea Pora, de exemplu, au devenit isterici, au turbat. De fapt, strigă ca din gură de şarpe, căci isterici au fost întotdeauna.
În acelaşi timp, după ce Florian Coldea a fost înlăturat de la conducerea operativă a SRI de către partea română a „combinei” puterii din serviciile secrete, nici Laura Codruţa Kövesi şi nici preşedintele Klaus Iohannis nu se simt prea bine. Klaus Iohannis a dat un comunicat halucinant în legătură cu neamestecul CSAT în protocoalele ilegale de colaborare ale binomului SRI-DNA, cu care speră naiv să se spele pe mâini. Se încearcă astfel scoaterea instituţiei prezidenţiale din ochiul ciclonului.
Războiul româno-român de azi, o telenovelă teribilă, urmărită seară de seară cu sufletul la gură de milioane de români, îşi are originea în cele două mandate, foarte probabil amândouă ilegitime, ale lui Traian Băsescu şi în trădările acestui personaj profund nefast pentru România. Noile majorităţi din 2012 încoace, USL şi, apoi, PSD-ALDE, sunt diabolizate de falanga trădătoare, care se străduieşte, disperat şi zgomotos, să mute responsabilitatea dezastrului, inclusiv prin fuziunea ratată PNL-PDL, asupra adversarilor săi, care, de altfel, nu reprezintă nici ei vreo soluţie pentru România.
Dar ce este azi România? E o dictatură sub acoperire (adică nu militară, ci securistoidă), o satrapie, o colonie jalnică sau chiar o democraţie europeană, aşa cum se pretinde oficial? Orice democraţie — înainte de a fi înlocuită de oligarhie, aşa cum am învăţat de la Xenofon şi Aristotel — poate cădea în demagogie. Majoritatea democraţiilor de azi sunt atacate din interior tocmai de boala gravă a demagogiei. Democraţii sunt, de fapt, demagogi şi, astfel, obţin voturile chiar şi în cele mai vechi şi stimate democraţii. După Charles Gave, un remarcabil filosof politic amator, dar venerabil finanţist şi investitor profesionist (poate fi citit pe site-ul său, www.institutdeslibertes.org, în afară de cărţile reeditate de curând), democraţiile de azi s-au transformat aproape toate în „ineptocraţii”. Charles Gave îşi explică teoria exemplificând cu „ineptul” François Hollande în Franţa. Adică e vorba de prostirea proştilor care se vor prostiţi de nişte proşti la fel ca ei. Prostocraţie sau tembelocraţie, cum ar veni. Să fie România de azi mai brează decât Franţa?
