Un tânăr „agricultor” și „om de afaceri” din Deta a fost săltat de polițiști pentru că acesta cultiva canabis. Tânărul de 29 de ani îngrijea o suprafață de 100 de metri părtrați de plante ilegale.
În cadrul unor percheziții, polițiștii au găsit plante cu o greutate totală de 15 kilograme, aflate în diverse stadii de dezvoltare, 200 de grame de muguri de canabis, dar și plicuri de semințe. Bărbatul mai avea în casă 94.000 de lei, dar și peste 4.200 de euro.
În afară de acestea poliția a mai găsit 800 de pliculețe din nylon, un dispozitiv destinat măcinării frunzelor de canabis, dar și un cântar.
Tânărul de 29 de ani a fost reținut de polițiști și ulterior arestat preventiv.
Mai face un leu mai ușor, că vezi că din agricultură se fac banii greu .