0.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

FOTO – VIDEO | Muzica artistei Ada Milea a stârnit râsete și aplauze din partea publicului timișorean

Ada Milea a făcut senzație duminică seara la Bastion. Ea a concertat în cadrul Festivalului „Viva la Strada” organizat de Teatrul Merlin. Timp de două ore, cei peste 100 de părinți și copii s-au bucurat de melodiile care de care mai misterioase sau de suspans ale iubitei cântărețe.

Înarmată cu o chitară, acompaniată de tobe, dar și de prietenii care-l însoțesc pe Apolodor în aventurile sale (Dorina Chiriac – Apolodor, Radu Bînzaru – pisoi, marinari, cămile, maimuțe, bandiți etc, Alex Neagu – percuție, Nicu Gălie – sunet), Ada Milea a făcut atmosferă, uimindu-i pe cei mici, dar și pe cei mari, care au (re)urmărit cu sufletul la gură aventurile curajosului pinguin.

La concert au fost atât părinți, copiii mici, bunici cât și tineri. Cei mai mari dintre ei au fost fani, noi sau vechi, ai Adei Milea. Stilul ei, situat la granița dintre muzică și teatru, cu elemente multe persoanje satirice, a atras de-a lungul celor aproape 20 de ani de carieră muzicală mulți fani și asta s-a văzut duminică la Bastion.

Personaje statirice precum Popa, broscuța din iaz, Moș Crăciun sau oamenii cu sănii în pod sunt doar câteva din poveștile din muzica Adei Milea, genul de muzică în care copilul interior se regăsește. Sesiunile de aplauzele au fost lungi. Râsetele, pe măsură. La concert la Ada nu a contat vârsta.

Spectacolul a fost inclus în festivalul „Viva la Strada”. Festivalul s-a aflat la cea de-a doua ediție. A fost organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”. Evenimentul a fost finanțat de Consiliul Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :