(Foto-video) Comuna Ghiroda, “Regina Mierii” timp de două zile

329

Sâmbătă şi Duminică, comuna Ghiroda a fost “Regina Mierii” în Banat. Aflată la doar câţiva km de Timişoara, dar şi lipită de municipiul de pe Bega, cei interesaţi s-au putut îndulci îndeajuns la Târgul Apicol de la Ghiroda, aflat la cea de-a IX-a ediţie, unde puteai găsi produse apicole precum miere de diferite feluri, culori şi gusturi, faguri, propolis, ceară, polen, săpun, dar şi centrifugi, prese pentru foițe, topitoare solare de ceară, costume de apicultor sau mască de protecţie.

Peste 100 de comercianţi atât din ţară , cât şi din Serbia, Ungaria sau Croaţia au fost prezenţi la târg.

De asemenea, nu au lipsit nici în acest an conferinţele ţinute de conferenţiari de valoare atât din ţară, cât şi din străinătate, iar dacă la început a fost vorba doar despre tehnologia apicolă, tehnica a înaintat, iar în acest an, în premieră, a fost şi o conferinţă de apiterapie.

“Iată că am ajuns şi la cea de-a IX-a ediţie a târgului apicol de la Ghiroda, anul acesta avem peste o sută de expozanţi, adică undeva cu 20% mai mult decât anul trecut. Primăria Ghiroda, Consiliul Local şi Asociaţia Apicultorilor în colaborare cu Universitatea de Ştiinţe Agricole s-a ocupat de această organizare, “ a spus primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu.

Atât organizatorii cât şi producătorii sunt nemulţumiţi de preţul mierii care e în scădere la angrosiţi în timp ce preţul carburanţilor e tot mai mare, taxele şi impozitele dar şi subvenţiile pe familia de albine,tot mai mari, toate astea vor duce în curând la falimentarea pieţii mierii.

Comercianţi veniţi din toată ţara atât cu miere şi produse din miere, cât şi cu utilaje specific apiculturii.

“Venim din Râmnicu Vâlcea cu miere şi cu produse . Pentru noi, stuparii, mierea este un produs care ne asigură un venit din care să trăim decent. Târgurile de miere sunt o oportunitate pentru noi stuparii să ne întâlnim cu consumatorii de miere, şi cu cât îi facem să înţeleagă că mierea e mai mult decât un produs alimentar , fiind un miracol pentru organismul uman, iar ei au garanţia că noi le oferim un produs de calitate, mierea naturală, în felul acesta ne facem şi clienţi şi vin şi bănuţii,” a spus apicultorul Emilian Săftoiu.

Nu au lipsit nici muzica şi jocurile populare, care au dat un plus de “aromă” mierii.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.