11.1 C
Timișoara
sâmbătă 15 martie 2025

FOTO | De ziua lor, copiii au descoperit meseria de polițist local. O încântare atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari

Polițiștii locali au petrecut ziua de 1 iunie printre copii. De ziua lor cei mici au putut să vadă cum arată echipamentul unui polițișt.

Cei mai curioși au și încercat căștile de protecție, dar și vestele, de altfel mult prea mari pentru ei. Ba mai mult, polițiștii i-au lăsat să se urce și pe motoarele din dotare, prilej cu care copii și-au făcut poze.  „Și în acest an, Politia Locala Timișoara a sărbătorit ziua de 1 Iunie alături de micuți, în Parcul Copiilor. Bucuria lor a fost neprețuită! La mulți ani, copii!”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Cei mici au avut astfel ocazia să descopere pe pielea lor cum este să fii polițist, spre deliciul părinților, dar și al polițiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Atenție, șoferi! Transportul agabaritic își va continua sâmbătă drumul spre Lipova

UPDATE Convoiul agabaritic a traversat județul Arad și a ajuns vineri, la orele după-amiezii. Momentan, transportul este parcat pe DJ691, la coborârea de pe A1...

FOTO – VIDEO | 11 persoane luate pe sus, într-un dosar deschis pentru trafic de arme! Polițiștii au găsit un întreg arsenal care urma...

Captură impresionantă în Timiș și Hunedoara! Polițiștii au făcut 18 percheziții, 16 în Timiș și două în Hunedoara, într-un dosar penal deschis pentru contrabandă...

Citește și :