Mai mulți tineri s-au luat la bătaie în Complexul Studențesc. Un trecător a sesizat poliția, iar tinerii au luat-o la fugă. Aceștia au fost prinși de polițiști în cele din urmă. Este vorba despre doi minori, de 16 și 17 ani. Aceștia aveau iarbă supra lor. Cei doi au fost duși la secție.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă, aflați în patrulare aseară, în jurul orei 22.00, în zona Campusului Universitar, au fost sesizați de un cetățean că în fața unui supermarket din zonă mai mulți tineri s-au luat la bătaie, riscând ca disputa să degenereze.
Deplasându-se la fața locului, persoanele în cauză s-a speriat la observarea patrulei și au luat-o la fugă. Polițiștii locali au pornit în urmărirea lor și au prins două persoane la intersecția Aleii Sportivilor cu Bulevardul Eroilor de la Tisa. Imediat s-a trecut la identificarea celor doi tineri, constatându-se că unul dintre ei are 16 ani, fiind domiciliat în Viena, Austria, iar celălalt are 17 ani și este din Timișoara.
În urma efectuării controlului corporal preventiv asupra tânărului de 16 ani au fost găsite două plicuri cu substanță verde-olive, susceptibilă a face parte din categoria celor interzise, despre care acesta a declarat că le-ar fi cumpărat de la un prieten de-al celuilalt tânăr. Ulterior, la fața locului s-au mai prezentat doi tineri, tot de 16 și 17 ani, care se cunoșteau cei depistați. Fiind vorba despre o faptă care necesită investigații de specialitate, iar cei în cauză sunt minori, aceștia au fost predați, pentru continuarea cercetărilor, polițiștilor de la Secția 2 din cadrul Poliției Municipiului Timișoara.