Ceea ce trebuia să fie o sărbătoare, calificarea lui ACS Poli în finala Cupei Ligii, a scos la lumină o criză financiară fără precedent în viața tânărului club bănățean.
Calificarea în sine n-a fost pusă vreun moment la îndoială. După 4-2 în urbea lui Bölöni, problema echipei care va juca în ultimul act practic nu se mai punea. Și a fost o nouă victorie la două goluri diferență, 3-1, după ce Pedro Henrique, cel tocmai aspru, și pe bună dreptate, criticat de antrenor, a marcat o „dublă” în prima repriză.
Disputarea jocului a stat însă sub semnul întrebării până cu câteva ore înaintea startului! Asta din cauză că nu existau banii pentru închirierea stadionului Dan Păltinișanu!
Aici a ajuns fotbalul timișorean. La sapă de lemn. ACS Poli reprezintă un nou capitol din seria eșecului fotbalului de tip politic.
Frumoasa echipă pusă în iarbă de cuplul Ionuț Popa – Sorin Bălu, cu mulți tineri și mulți timișoreni, cu șanse tot mai mari de salvare de la retrogradare (indiferent că se vor întoarce cele opt puncte de penalizare pentru nerealizarea baremului), suferă cumplit din cauza managementului aiuritor din ultimii ani. Și a absenței oricărei strategii de marketing, concretizată în tribunele dezolant de goale de la meciurile de pe marele oval în stil sovietic de lângă Județean.
***
Debut cu dreptul în sezonul de primăvară pentru ASU Politehnica. 2-2 în orașul lui Ștefan cel Mare, în fața unei echipe care în tur învingea la Timișoara. Alb-violeții UPT și ai Druckeriei își vor consolida, cu siguranță, poziția de divizionară B (pentru cei mai tineri: până în 2006 au existat Divizia A, B, C), profitând și de haosul ce face legea la cluburile din Liga a II-a a anului de grație 2017 d.Hr.
***
Vineri se dă startul și în Liga a III-a. Cu un mare derby la poalele muntelui Codru Moma. Liderul Național Sebiș primește vizita Ripensiei. În cazul unei victorii, roș-galben-albaștrii timișoreni se vor apropia la un singur punct de sebișeni. Întrebarea care se pune este: își dorește Ripensia promovarea? Sau, mai corect: are rost să forțeze Ripensia promovarea?