Între secolele XI și XIII domnițele iubeau trubadurii. Starletele timpului flirtau cu liricii epocii, consumându-și, de bine, de rău, visele și, uneori, fecioria. După aceea, poeții și vedetele s-au întâlnit tot mai rar. A venit rândul prozatorilor.
Între 1937 și 1940 Marlene Dietrich și Erich Maria Remarque au avut o relație amoroasă. Bisexualiatea „Îngerului albastru” și alcoolismul romancierului german n-au făcut, după cum se vorbește pe la colțuri glossy, casă bună la pat. Dar diva l-a iubit năpraznic pe autorul celebrului roman Nimic nou pe frontul de vest. Până la el și după, prima stea teutonă a Hollywood-ului a avut un lung șir de relații cu actori. Starurile de cinema, între ele. Și, între ele, un star al scrisului.
Între 1956 și 1961 Marilyn Monroe a fost căsătorită cu dramaturgul Arthur Miller. Dar după divorțul de Joe DiMaggio, superlativul absolut al baseball-ului vremii sale. Sportivii începeau să intre în scenă, în culise și-n așternuturile rolurilor principale feminine. Deveneau legende în viață. Dar, cu toate astea, mai pierdeau și ei în fața vreunui scriitor dragostea câte unei zeițe a peliculei.
În zilele noastre, însă, așa ceva părea imposibil. Și spun „părea”, fiindcă m-a contrazis de curând o italiancă. Vedetă, desigur, dar a Micului Ecran, cel care, ca David, odinioară, pe Golliat, l-a învins în sufrageriile noastre pe Marele Ecran. O fostă prezentatoare la Italia 1 a părăsit un fotbalist pentru un scriitor! Asta da știre, asta da revoluție sexuală! (Și am scris bine: a părăsit un fotbalist pentru un scriitor, nu pentru alt fotbalist.)
Așadar, imposibilul s-a produs, cutremurând tabloidele — locul de desfășurare al marilor partide în roz: argentinianul Fiorentinei, Giovanni „Cholito” Simeone, os (domnesc) de fotbalist pe deasupra: tatăl său nu e nimeni altul decât Diego Simeone — fapt care face știrea și mai senzațională — a fost lăsat de Elisabetta Galimi pentru tânărul prozator Alessandro Lucino (23 de ani), autor al romanului La sfera di Glasbal (titlul spune multe). S-a dat mingea cu fundu-n sus, chit că e rotundă, și s-a răsucit în mormântul lui dintr-un muzeu al Mondialelor Tango-ul Rosario din finala de pe „El Monumental” (1978), dintre Kempes și Portocala Mecanică.
Așa ceva — și o spun cu toată mândria națională de care sunt în stare — nu i se putea întâmpla lui Mutu. Fie și numai pentru că el le-a luat-o mereu înainte iubitelor și nevestelor sale. El l-a înșelat pe Dostoievski (prima și marea lui iubire literară a fost Idiotul, după cum ne-a mărturisit cu ochii plini de dioptrii de la citit) cu Coelho (Altchimistul a fost al doilea și, se pare, ultimul lui amor romanesc). Și aș aprecia și curajul proaspătului ferefist: acela de a schimba un scriitor mort pe unul viu (chiar dacă bătrân — să nu uităm că brazilienii nu se prea potolesc cu vârsta!). Mai mult, curajul — aș spune nebunesc — de a-și tatua pe braț o frază din Războinicul luminii: „Un guerriero non puo abbassare la testa, altrimenti perde di vista l’orizzonte dei suoi sogni”, în italiană! (cine o fi făcut traducerea?!), fără să-i fie teamă că vreo cucerire a lui s-ar putea lăsa furată de literatură și ar șterge-o cu Paulo într-un hotel din bulevardul Paulista. Iar dacă mai adaug faptul că fostul florentin e admiratorul lui Ginghis Han, nu mă mir că a ajuns deja la patru copii. Asta, dacă nu cumva, între timp, a schimbat iar morții cu vii și a devenit fanul lui Borcea, numărul actual de copii ai butelistului fiind tangibil întru totul pentru brilliant. Căci până la câți urmași a avut Ginghis Han e cale lungă…
În fine, fotbalul — pentru că asta vreau să spun, să repet — e atât de frumos, încât nu-și va epuiza niciodată resursele. Iar dacă mai trimite câte o fată sexy în brațele unui scriitor nu o face din întâmplare. Sunt doar atâtea și-atâtea de povestit despre acest spor! E destul să fi văzut întâlnirea de marți seara, dintre Sevilla și Liverpool. Să fi urmărit cum fotbaliștii de pe „Sanchez Pizjuan” nu ascultau, spre bucuria noastră, îndemnul la modă în sezonul ăsta: Fotbaliști din toate țările, uniți-vă la Paris Saint-Germain!
Mai bine: uniți-vă, că altfel vă iau scriitorii fetele!, așa cum ați făcut-o în Andaluzia, când ați concurat cu marii clasici ai literaturii universale la… caligrafie.
