Acum 28 de ani, în decembrie 1989, fotbalul românesc trăia momente de grație. Naționala, cu Imi Jenei la timonă, tocmai se calificase la Mondialul italian, după 3-1 cu Danemarca. Dinamo, antrenată de Mircea Lucescu, obținuse și ea prezența în ”primăvara europeană” a Cupei Cupelor, după ce demolase pe Panathinaikos. Steaua, cu Hagi mare vedetă, era încă o echipă de forță a Europei, deși fusese eliminată de PSV Eindhoven (un club de prim-plan pe atunci, cu Romario în atac) din CCE.
Poli Timișoara se afla în Divizia A și avusese un tur bun. 0-0 cu Flacăra Moreni (acasă), 0-1 cu Dinamo (acasă), 0-3 cu Steaua (deplasare), 0-0 cu Victoria (acasă), 1-0 cu Universitatea Craiova (acasă) erau rezultatele obținute în acea toamnă cu echipele puternice ale campionatului. Costică Rădulescu pusese pe picioare o formație ce avea să rămână drept reper în istoria alb-violetă. Almășan – Varga, Ionuț, Andreaș, Stoicov – China, Oloșutean, Vlaicu, Timofte II – D. Mănăilă, Cașuba.
Și a venit, atunci, Revoluția. Timișoara a dat semnalul întregii țări că vremea comunismului și a lui Ceaușescu s-a dus.
Dar tocmai din acei ultimi ani ai deceniului nouă își va trage seva ”Generația de aur”.
Hagi, Gică Popescu, Stelea, Dan Petrescu, Belodedici, Sabău, Lupescu, Ilie Dumitrescu, Lăcătuș, toți debutaseră în națională înainte de Revoluție.
Au trecut 28 de ani de-atunci.
Iar fotbalul românesc și timișorean este imens de mult sub valoarea, rezultatele și perspectiva de atunci.