4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Fostul șef al PMP va candida la Președinția României! Care sunt șansele și ce promite acesta?

Fostul preşedinte al PMP Cristian Diaconescu va candida ca independent la alegerile prezidenţiale. Acesta a început deja să strângă semnături. Este necesar ca 200.000 de persoane să considere că acesta merită să devină președinte și să semneze pentru ca el să se afle printre cei care ar putea să stea în scaunul de la conducerea României.

„Independent nu înseamnă singur. Sunt împreună cu românii şi ei sunt alături de mine şi eu alături de ei. Am decis să candidez la preşedinţia României ca independent. Independent nu înseamnă singur. Sunt împreună cu românii şi ei sunt alături de mine şi eu alături de ei. Putem depune o candidatură, dar avem nevoie de peste 200.000 de semnături.Piedici în calea candidaţilor independenţi sunt multiple. Nu este deloc uşor, am început deja strângerea de semnături”, spune Cristian Diaconescu.

El intenționează să transforme inițiativa de a candida într-o mișcare națională.


„Suntem într-un moment istoric și trebuie să folosim contextul actual, în cel mai avantajos mod cu putință, în favoarea țării noastre. Am decis să preiau inițiativa construirii Asociației „Platforma Independentă” și să-mi folosesc toată experiența și expertiza pe care am acumulat-o, în toți acești ani. Am jurat să apăr Constituția și legile țării pentru a construi „România Respectată” în care toți românii care au plecat peste hotare vor dori să se întoarcă, iar cei care au ales să trăiască aici să o facă într-un mod demn.

În calitate de fost Ministru de Externe, fost Ministru de Justiție, parlamentar și Ambasador, am avut privilegiul de a înțelege în profunzime complexitatea și provocările cu care se confruntă România. Următorul pas firesc pentru mine va fi să îmi pun toată această expertiză la dispoziția românilor.Da, privesc cu seriozitate posibilitatea asumării responsabilității enorme pe care o presupune candidatura la Președinția României. Împreună, putem face diferența și putem construi o Românie respectată și apreciată. Împreună, putem transforma provocările de azi în oportunitățile de mâine. Am decis să mă implic și îmi doresc ca și voi să faceți același lucru”, menționează Cristian Diaconescu pe platforma sa de internet.


Cristian Diaconescu este jurist și politician. A fost Ministru al Afacerilor externe în guvernul Boc, dar și vicepreședinte al Senatului României și fost ministru al Justiției în Guvernul Năstase. De asemenea, timp de doi ani a fost consilierul președintelui Traian Băsescu. Are o vastă carieră în diplomație și politică.

În 2018, politicianul a poposit la Timișoara, invitat în cadrul seriei „Cobferințe ale miniștrilor”, găzduite de Universitatea de Vest din Timișoara. Aceeași serie l-a avut ca invitat și pe Mircea Geoană.

Sursa: https://www.digi24.ro

Foto: Digi24

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :