Fosta şefă a Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara va fi repusă în funcţie, printr-o recentă hotărâre a Curţii de Apel Timişoara şi va trebui să primească toate drepturile salariale din anul 2017, când a fost eliberată din funcţie.
„Tipul soluţiei, nefondat. Respinge recursul formulat de pârâtul recurent Municipiul Timişoara prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 1253/5.11.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 1057/30/2018. Obligă pârâtul recurent la plata sumei de 5.950 lei către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă”, arată site-ul instanţei.
Tribunalul Timiş i-a admis în parte acţiunea Mariei Stoianov, anul trecut, dispunând anularea dispoziţiei primarului şi repunerea acesteia în funcţia de director general adjunct, cu drept de recurs, pe care primăria l-a formulat în termen de 15 zile.
În anul 2017, consilierii locali au votat o nouă organigramă a Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Timişoara, în care Maria Stoianov nu şi-a mai regăsit locul. Atunci a fost creată o nouă direcţie care coordona activitatea respectivă, iar funcţia de conducere i-a revenit unei alte persoane.