Fost șef de la Rutieră, amendat în trafic de un polițist care i-a fost subaltern!

3375

Fostul sef al Poliției Rutiere Lugoj, Comisarul-șef Marius Rad, a fost prins în trafic, în timp ce circula la volanul autoturismului său, cu asigurarea de răspundere civilă și Inspecția Tehnică Periodică, expirate.

Acesta a fost tras pe dreapta pe strada Ștefan cel Mare din Lugoj, chiar de un fost subaltern de al său, care nu a ezitat să îl sancționeze cu amendă pe fostul său șef și să îi rețină certificatul și plăcuțele de înmatriculare. Contactat de LugojOnline, Marius Rad a declarat că nu și-a dat seama că asigurarea și ITP-ul au expirat în urmă cu câteva zile și că, polițistul care l-a sancționat nu a ținut cont de procedura legală care se aplică în astfel de situații. Rad mai spune că polițistul a gresit și procesul verbal de constatare și că, paradoxal, după ce i-a reținut numerele de înmatriculare i-a dat o dovadă cu care să poată circula timp de 15 zile. Comisarul-șef Marius Rad spune că nu va contesta decizia în instanță și că va plăti sancțiunea aplicată.

sursă: lugojonline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.