Un violator în serie din judeţul Bihor, Petru Hera Cristea, a fost dat în urmările naţională de către poliţişti după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare pentru că a încercat să îşi violeze mama. Acesta fusese eliberat condiţionat recent din penitenciar.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că tentativa de viol a bărbatului asupra mamei sale a avut loc în 10 octombrie.
”Poliţiştii din Bihor caută un bărbat dat în urmărire naţională, după ce vineri seară a fost emis pe numele acestuia un mandat de arestare în lipsă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol. Acesta a încercat să îşi violeze mama în 10 octombrie şi a fugit. Îl vom prinde, de fiecare dată l-am prins”, a spus Dinu.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, Petru Hera Cristea, în vârstă de 46 de ani, a încercat să îşi violeze mama în seara zilei de 10 octombrie.
”În intervalul orar 20 – 21, timp de aproximativ 30 – 40 de minute, aflându-se în incinta locuinţei, inculpatul a încercat prin constrângere să întreţină raporturi sexuale cu mama sa, a agresat-o fizic pe aceasta, cauzându-i leziuni traumatice ce necesitau un număr de 3 – 4 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii”, se arată în comunicat.
Surse judiciare au declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că Petru Herea Cristea a mai fost condamnat pentru săvârşirea a trei violuri şi a trei tentative de viol, fiind eliberat condiţionat în 21 septembrie după executarea a două treimi din pedeapsa de 4 ani şi 5 luni de închisoare primită în 2014 pentru o tentativă de viol.
”A fost condamnat după ce a încercat să violeze o tânără pe un pod din Oradea şi încarcerat în Penitenciarul Satu Mare, iar în 21 septembrie a fost eliberat condiţionat de magistraţii Judecătoriei Satu Mare”, au spus sursele citate.
sursă: mediafax.ro
foto: ebihoreanul.ro
Individul asta e IRECUPERABIL! Ar trebui CASTRAT si gata!