Fost judecător, mort într-un teribil accident rutier

6837

Accidentul a avut loc în vestul țării

 

Aurel Ştefan Tripa, fost judecător la Judecătoria Ineu, este una dintre victimele accidentului mortal de duminică după-amiaza de la Bârsa

Acesta s-a angajat într-o depăşire, moment în carea intrat într-un alt autoturism care venea din sens opus, al cărui şofer efectuase o menevră de întoarcere fără să se asigure.

„Un bărbat de 69 de ani, din Ineu, a condus un autoturism dinspre Buteni înspre Bârsa, iar la km 47+325m, in timp ce efectua o manevra de depășire a intrat in coliziune frontala laterala cu un autoturism condus de un tânăr de 31 de ani, din județul Timiș, care nu se asigurase la efectuarea manevrei de întoarcere. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto de 31 de ani precum și rănirea gravă a unei femei de 36 de ani, pasageră în autoturismul care efectua manevra de întoarcere. De asemenea, a fost rănit ușor conducătorul auto în vârstă de 69 de ani. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă precum și vătămare corporală din culpă”, spune Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Aurel Tripa a fost prins în flagrant de procurorii DNA, în timp ce a primit 600 de euro şi două telefoane “deştepte” pentru a interveni într-un dosar. Acesta a fost condamnat cu suspendare pentru fapta sa.

sursa: ziardearad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.